Tribuna
Hoghilag
Drumurile comunale şi dispensarul - în atenţia primăriei

Anul acesta va începe refacerea drumului dintre Hoghilag şi satul aparţinător Prod. Tot în 2008, autorităţile locale şi-au propus realizarea unei intervenţii capitale la dispensarul uman. Reabilitarea străzilor Prodului şi Morii, din Hoghilag, sunt incluse pe agenda investiţiilor din acest an. Demararea lucrărilor la drumul de legătură dintre localităţile Hoghilag şi Prod este una dintre priorităţile primăriei din Hoghilag pentru 2008. Odată cu aprobarea bugetului local pentru anul în curs, aleşii împreună cu reprezentanţii primăriei au prevăzut la capitolul investiţii drumuri şi demararea investiţiei la respectivul tronson. „Am alocat 40.000 de lei pentru modernizarea drumului comunal dintre Hoghilag şi Prod, aflat într-o stare foarte proastă. Toată lumea a înţeles că în acel loc este necesară o intervenţie în acest an, aşa încât în 2008 vom demara lucrările”, explică primarul din Hoghilag, Vasile Cornel Puica. Lucrări şi la dispensar Investiţii consistente vor fi realizate pe parcursul acestui an şi la dispensarul uman din centrul de comună. Aflat de mai multă vreme în vizorul autorităţilor, imobilul va beneficia în 2008 de ample intervenţii de reabilitare. „Avem un proiect şi pentru dispensarul din Hoghilag, lucrările fiind unele foarte importante, care vizează atât reabilitarea exteriorului clădirii, cât şi intervenţii în interior. Ne gândim în primul rând la executarea zugrăvelilor exterioare, înlocuirea geamurilor şi a uşilor cu unele termopan şi apoi, intervenţii punctuale acolo unde este necesar”, a mai spus primarul din Hoghilag. Problema problemelor 400.000 de lei au fost alocaţi în acest an pentru lucrările de refacere şi modernizare a două străzi din Hoghilag. Autorităţile locale au planificat încă de la sfârşitul anului trecut în agenda de investiţii a anului 2008 unele intervenţii, absolut necesare pe cele două străzi. Mai mult de atât, situaţia este cu adevărat critică pe strada Prodului, unde atunci când se înregistrează precipitaţii, pericolul inundaţiilor este iminent. Locuitorii de pe această stradă au sesizat în repetate rânduri problemele foarte mari şi chiar pericolul unor inundaţii, din cauza şanţurilor colmatate şi a stării mai mult decât jalnice a respectivei străzi. „Este nevoie pe strada Prodului de o intervenţie de urgenţă, deoarece există probleme foarte mari atunci când plouă. Există pericolul unor inundaţii, strada fiind într-o stare destul de jalnică. Ceea ce trebuie realizat în primul rând este asfaltarea străzii, după care se impune construcţia unui pod nou, decolmatarea şi apoi dalarea şanţurilor. Această investiţie este absolut necesară, pentru a-i feri pe oameni de mari neplăceri, mai ales atunci când plouă”, ne-a mai spus Vasile Cornel Puica. De asemenea, şi strada Morii din centrul de comună va fi reabilitată pe parcursul acestui an, calculele responsabililor primăriei din Hoghilag arătând că pentru rezolvarea problemelor de pe cele două străzi sunt necesari cel puţin 350.000 de lei.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna