A doua zi după praznicul Botezului Domnului, Biserica creştină face pomenirea Sf. Ioan Botezătorul. Dacă ieri am sărbătorit Botezul Domnului în râul Iordan, astăzi prăznuim, după cuviinţă, pe cel care s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, adică pe Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul. Dacă ieri L-am preamărit pe Iisus Hristos Mântuitorul lumii, astăzi cinstim pe slujitorul cel credincios, pe proorocul Ioan, pe "cel mai mare om născut din femeie", pe sfetnicul Luminii, pe cel care a atins cu mâna creştetul Stăpânului care a zidit cu dreapta Sa cele văzute şi nevăzute.
Despre Sf. Ioan Botezătorul ne vorbesc toţi evangheliştii. Ei ne dau date personale, fixându-l într-un timp istoric precis, ca nimeni să nu se îndoiască de el.
Sf. Ioan s-a născut prin minune, din părinţi bătrâni, Zaharia şi Elisabeta, care nu aveau copii. Zaharia era preot al Legii Vechi, iar soţia lui era din neamul lui Aaron şi erau rude cu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Deci, rugându-se mult lui Dumnezeu să le dea un copil, pe când Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i s-a vestit de arhanghelul Gavriil că femeia sa, Elisabeta, va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Şi pentru că Zaharia se îndoia de această minune, a rămas mut până ce Elisabeta, femeia sa, a născut.
Când pruncul a crescut, acesta nu a rămas în lume, ci s-a dus în pustie la şcoala marilor bărbaţi. Aici va duce o viaţă aspră, în pustia Iordanului, hrănindu-se cu lăcuste şi miere sălbatică, umblând îmbrăcat în piele de cămilă.
La vârsta maturităţii a primit poruncă de sus să meargă pe malul Iordanului şi să predice pocăinţa.
Datorită vieţii sale austere, a conformităţii dintre cuvânt şi faptă, el va căpăta o mare credibilitate în rândul poporului, fiind întemeietorul unei mişcări religioase cum nu mai fusese de mult în Ţara Sfântă. Ioan şi-a făcut repede un nume mare, devenind cunoscut, ascultat, urmat şi chiar temut. La el veneau să-i asculte predica toate categoriile sociale: vameşii, militarii, cărturarii, fariseii. Ei veneau să-l întrebe ce să facă pentru a scăpa de pedeapsa divină. Sf. Ioan îi îndemna să se pocăiască, să se lepede de lucrurile rele, să ducă o viaţă cinstită. Cuvântul pe care el îl repeta întruna era: "Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor" Mulţi dintre cei care îi ascultau cuvântul se lăsau botezaţi. El practica un botez al pocăinţei, oarecum nou în tradiţia şi în practica Vechiului Testament. Botezul lui Ioan era un simbol, o pregătire în vederea primirii credinţei şi a Botezului pe care avea să-l aducă omenirii Mântuitorul Iisus Hristos. Era ceva intermediar între botezul Legii Vechi şi botezul din Legea cea Nouă. Aceasta o spunea chiar Ioan: "Eu vă botez pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc".
Prin tot ceea ce făcea Ioan devenise o atât de mare personalitate a vremii, încât mulţi contemporani îl întrebau dacă nu este el Mesia cel aşteptat. Acestora le răspundea cu smerenie: "Nu sunt eu. Eu sunt doar cel ce pregăteşte drumul celui care va veni şi care este Mesia". Şi aceasta pentru că el urma să dea prima mărturie publică despre Iisus, în momentul Botezului, când cu autoritatea sa, îl va arăta mulţimilor ca Mesia - "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii!"
Misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. După ce Domnul a ieşit la propovăduire, Sf. Ioan s-a retras în Galileea, vorbind tuturor despre Mesia că este Hristos şi mustrând fărădelegile lui Irod care trăia în desfrânare cu Irodiada, soţia fratelui său. Deci nu s-a retras la odihnă marele prooroc, ci până la moarte a învăţat, a mărturisit pe Hristos şi a mustrat păcatul. Apoi Irod, prinzând pe Ioan, l-a aruncat în temniţă, iar când a făcut o petrecere desfrânată cu beţii şi cu jocuri, de ziua naşterii sale, i-a tăiat capul la îndemnul Irodiadei. Aşa s-a sfârşit Sf. Ioan Botezătorul, ca un martir, pentru adevăr şi dreptate, mustrând păcatele care ucid sufletele noastre.