Într-o existenţă nesperat de lungă, de trei ori am luat contact cu spitalul şi ambianţa lui total diferită faţă de lumea celor, aşa-zis, sănătoşi: copil fiind, lovit de scarlatină, adolescent, nevoit să renunţ la apendicele inutil prin însăşi denumirea lui şi la... vârsta a treia, când medicii au considerat, prin tot soiul de teste şi analize, că maţul meu gros, numit şi colon, este prea lung, aşa că mi l-au scurtat cu 30 de centimetri, făcând mai direct drumul mâncării de la intrare până la ieşire!

Acum, la internare, ţi se pune la încheietura mâinii un fel de cătuşă din plastic cu numele şi data naşterii, probabil ca să te poată identifica la morgă, dacă o mierleşti. După operaţie, musai să cari după tine, oriunde te deplasezi, două borcănele, în care, prin nişte măţăguşe din plastic, înfipte în burtă, se scurg tot soiul de umori mucilaginoase, de culoare variabilă şi incertă de la o zi la alta. (Târându-le după mine pe holurile spitalului, mă simţeam precum Edmond Dantes, închis în sinistra fortăreaţă Chateau d'If, cu ghiulele la glezne!)

Medicii, ca să fie siguri că nu vei îndrăzni să evadezi, îţi înfig prin toate orificiile trupului sonde, încât, la un moment dat, eram un fel de... Arabia Saudită, dar fără petrol de vânzare.

Nu vă mai spun de regimul alimentar (cel politic fiind inexistent pentru mine) care îţi oferă două variante la fel de neinteresante: prima - perfuzia, conţinând toate cele necesare supravieţuirii; a doua - un "meniu" alcătuit din ceai neîndulcit, apă plată, supă strecurată, în cantităţi nelimitate ("pentru buna funcţionare a rinichilor"). La un moment dat, burta mea semăna cu un acvariu, în care, în loc de peştişori zglobii, pluteau maţele flămânde.

Asta fiind situaţia, cu mâinile agăţate de "pomul" cu perfuzii, iar cu picioarele imobilizate de "ghiulele", ce poţi să faci altceva decât să te uiţi pe pereţi şi să te gândeşti că, la ora aceea, amicii se află pe terasă la Frieda (unde bate soarele), se hidratează cu bere din belşug şi comentează evenimentele zilei, bineînţeles fiecare având opinia lui la care nu renunţă nici picat cu ceară. (va urma)

 

N.I. DOBRA

P.S. În episodul următor, despre colegi de suferinţă, vizite şi vizitatori etc.