Tribuna
Ochiul şi urechea: "Băciţa pregăteşte caşul, ciobanii stau pe lângă vatră"
N. I. DOBRA
1668 vizualizari
Ochiul şi urechea:

 

Noi, prima generaţie de după război, n-am dus-o bine material - cartele, marmeladă, peşte la măcelărie, lodăne pe puncte, tenişi chinezeşti, activităţi pioniereşti, frunze de dud pentru viermii de mătase, varză pentru iepurii de la Casa pionierilor, defilări - dar am avut o copilărie frumoasă, dascăli înţelegători şi răbdători, vacanţe lungi, lecturi particulare accesibile: "Foaie ro­şie a fragă/Uzina mi-e tare dragă/Foaie roşie ca doru/Cum se zbenguie tractoru/Foaie verde de castan/Ah, ce bine e cioban" sau:" Un văcar cu faţa sănătoasă/Îmi va da să beau dintr-un pocal/Laptele cu dunga lui spumoasă/Muls de la o vacă Simmental" şi: "Băciţa pregăteşte caşul/Ciobanii stau pe lângă vatră/lar cel mai tânăr, ciobănaşul/Alături, şade pe o piatră". Ce suprarealism, romantism, naturalism, impresionism, parnasianism, simbolism, expresionism, dadaism, structuralism....Realism so­cialist era de bază: Mama de Maxim Gorki şi Mitrea Co­cor de Mihail Sadoveanu, plus aceste "versuri" mobilizatoare...Generaţia post pandemie va învăţa literatură despre coronavirus, pentru că vor apărea poeţi şi în domeniul ăsta, nişte Beniuc, Banuş, Tulbure, Porumbacu, Jebeleanu, Cassian ai vremurilor noi. * "Mârşa asemenea tuturor mastodonţilor comunişti (?) a ajuns un morman de fiare vechi (...) Cât despre conducerile întreprin­derilor comuniste (?), nu putem vorbi de competenţă, ci de obedienţă faţă de un regim criminal” (Teo) Acest Teo ori e prost, ori e...prost, logica lui fiind una de oligofren: nici "mastodonţii" nu erau comunişti, nici în­treprinderile nu erau comuniste, ci locuri de muncă pentru români, fie ei comunişti sau nu. În privinţa conducătorilor acestor fabrici, vă dau doar câteva nu­me de oameni calificaţi şi competenţi: loan Botezan, la 13 Decembrie, Mihai Găldean, la Independenţa, Ilarie Munteanu, la Mârşa, Mircea Oprişiu, la Poligrafie, Romeo Trifu, la Electromontaj, Gheorghe Dicu, la Mecanica, Ioan Gândilă, la Steaua roşie, Eleonora Nilca, la Textila Cisnădie, Eftimie Costeiu, la Balanţa... Nişte cretini, aşa-zis revoluţionari, în câţiva ani, au distrus tot ce a fost bun în România, sub deviza "fier vechi". Aşa că, dom' Teo, scuteşte-mă de asemenea comentarii puerile (ca să folosesc un termen gingaş!) * Scriitorii anului 2021 au fost desemnaţi: Marta Petreu şi Daniel Cristea - Enache, cu prilejul unei festivităţi organizate la laşi. Sunt doi critici literari harnici şi, în general, destul de obiectivi. Mi se pare că se vorbeşte şi se scrie exagerat de mult despre "vaccinişti" şi "antivaccinişti, fără să se ajungă la la un numitor co­mun. Atunci la ce mai chichirez gâIceava? * Recent Kati Marton a publicat biografia Angelei Merkel. Dwight Garner, în The New York Times scie: Calmă,

imparţi­ală, nu îi este teamă să ne plictisească. Mulţi cititori o vor găsi un balsam. Este instuctiv să-ţi petreci timpul în compania competentă şi umană a lui Merkel". De acord. Poate o vom vedea tradusă şi în româneşte. * Avem nişte politicieni de tot râsul, parcă a tunat şi i-a adunat; Cîţu, Ciucă,Câciu, Ciolacu, Cioloş...





comentarii
4 comentarii

Dle Dobra mai întâi doresc sá vá multumesc pentruc ele scrise în 2021. Astept cu nerábdare si 2022-ul :-) Dv si celor dragi sánátate, bucurie si tot ce vá doriti!
Cu respect,
un cititor fidel de-al dv

Teo, ale cárui comentare le citesc din când în când, am impresia cá "nu poate mai mult". Nu stiu dacá a tráit "acele vremuri", nu stiu cât îl intereseazá cu adevárat ce a fost, dar stiu cá nu are dreptate. Din orice întreg, dacá te opresti doar la o parte din el si nu-l privesti în totaliatea lui, imagine este distorsionatá. Párerea mea!
Un Sibian
22.12.2021 23:05
US-AUTORIN KATI MARTON
Neue Merkel-Biografie enthält grobe faktische Fehler
Eine neue Biografie über Angela Merkels Kanzlerschaft erscheint.
Kritiker finden eine Reihe von Unwahrheiten darin.
Ein neues Buch über Angela Merkel erscheint.
Die Autorin zeigt darin allerdings ein lückenhaftes Wissen
über deutsche und europäische Politik.
Lorena Dreusicke
23.12.2021 06:52
Dle Dobra, despre ceilalti conducatoi-directori de intreprindere nu ma pot pronunta, insa cu dl. Costeiu Eftimie n-ati nimerit-o. In primul rand, in timpul ceausismului, dl. Costeiu a fost sef serviciu desfacere si pt. putin timp director comercial. A fost pus in functie in ianuarie 1990 folosindu-se de asa-zisii revolutionari din Balanta, un fel de idioti utili. Ei, bine, in calitate de manager, ca acum nu se mai spunea director, a pus Balanta pe nasalie. A facut magazin si crasma in fabrica, a disponibilizat oameni, a construit hotel cu piscina, pana a dus sooietata Balanta la faliment. Despre morti numai de bine, ca de mult[ vreme nu mai e printre noi.
23.12.2021 10:53
P.S. Dar poate ca si dl. Costeiu o fi primit directiva sa distruga fabrica - zic si eu ca tot suntem in era conspiratiei...
23.12.2021 11:00
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna