Am mai aflat una de basm: cică Alina Mungiu-Pippidi este "specialistă în tranziţie şi corupţie". O fi, dar din ce trăieşte, pe ce ia un salariu? * Guvernul a decis ca 2 la sută din încasările Loteriei Române să fie vărsate Culturii. O, paşă, cât de darnic eşti! Dar se putea şi mai bine: între cele două războaie, Al. Rosetti a creat Fundaţia Culturală Regală cu ajutorul a 10 la sută din profitul Loteriei. Înjumătăţind numărul de parlamentari,
s-ar mai strânge nişte bani pentru învăţământ şi cultură, dar, la noi, sunt tot mai puţini cei care iubesc aceste domenii. * Pe vremuri, am învăţat că o poezie trebuie să aibă ritm, rimă şi măsură. Acum, toţi beliţii care au învăţat alfabetul se dau poeţi. Ascultaţi cum debutează un poem semnat de Gellu Dorian şi apărut în revista "România literară", condusă de însuşi
N. Manolescu: "Douăzeci şi două de milioane de poeţi vii/aşteaptă naşterea cititorului,/biblioteca era pustie/cârciuma, plină/se privesc ochi în ochi şi nu văd nimic (...)". Dacă-mi pun mintea la contribuţie, scriu un volum cu astfel de "poezii" în câteva zile când plouă şi e frig afară... * Ştiţi când a fost inventat cuptorul cu microunde? În 1945, de Percy Spencer. Eu l-am avut în bucătărie după anul 2000. Cam asta-i distanţa de civilizaţie dintre mine şi americari şi, din câte bag de seamă, ea devine tot mai mare în loc să se reducă. Proşti, dar civilizaţi cei de peste ocean, spre deosebire de noi: deştepţi şi cu buda-n fundul curţii! * Goethe despre matematicieni: "Sunt ca francezii, le spui o problemă, ei o traduc în limba lor şi de-aici încolo nu mai înţelegi nimic". Darwin pe aceeaşi temă: "Matematicianul este un orb, care caută o pisică neagră într-o încăpere întunecoasă, în care nu se află nicio pisică". Bune! * Am auzit că o meserie bănoasă în Statele Unite e cea de psihoterapeut, un ins care, contra cost, are răbdare să asculte tot ce debitează, într-o oră (pe ceas!) femei şi bărbaţi stresaţi, frustraţi, care n-au cu cine dialoga. La noi nu-i cazul (încă), fiindcă românii vorbesc şi singuri, iar când sunt foarte supăraţi înjură de mama focului şi se răcoresc. Noi am avea, mai degrabă, nevoie de psihiatri, pentru că locul în care se întâlneşte cel mai mult optimism este azilul de nebuni... * Academia Americană de Medicină a Somnului a ajuns la concluzia - după lungi şi costisitoare cercetări - că dormitul în pielea goală are nenumărate binefaceri pentru trupul omului: scăderea colesterolului, aerisirea vaginului (cine are!), înmulţirea partidelor de sex matinal (cine are vreme!), reducerea transpiraţiei, uşurarea îmbrăcatului de dimineaţă etc. Eu, de când m-am eliberat din strânsoarea scutecelor dorm în costumul lui Adam şi mi-e bine. * Închei tot cu un citat din Mark Twain: "Destinul bate în uşa fiecărui om o dată-n viaţă, iar omul, în acel moment, stă adesea în cea mai apropiată cârciumă şi nu aude nimic". Ghinion!




Să ne înţelegem de la bun început: titularul acestei rubrici şi-a luat câteva zile de odihnă, nu e bolnav, nu...
Să ne înţelegem de la bun început: titularul acestei rubrici şi-a luat câteva zile de odihnă, nu e bolnav, nu...
Berbec
Intuiţia şi simţul practic vă ajută să luaţi decizii inspirate în afaceri. Dacă vi se propune asocierea într-o nouă afacere,...
Berbec
Intuiţia şi simţul practic vă ajută să luaţi decizii inspirate în afaceri. Dacă vi se propune asocierea într-o nouă afacere,...
Câteva soluţii pentru a combate răceala:
Cafea cu aromă de cuişoare. Un remediu cu acţiune rapidă contra durerilor de gât sunt...
Câteva soluţii pentru a combate răceala:
Cafea cu aromă de cuişoare. Un remediu cu acţiune rapidă contra durerilor de gât sunt...
Câteva soluţii pentru a combate răceala:
Cafea cu aromă de cuişoare. Un remediu cu acţiune rapidă contra durerilor de gât sunt...
Câteva soluţii pentru a combate răceala:
Cafea cu aromă de cuişoare. Un remediu cu acţiune rapidă contra durerilor de gât sunt...
Să ne înţelegem de la bun început: titularul acestei rubrici şi-a luat câteva zile de odihnă, nu e bolnav, nu...
Să ne înţelegem de la bun început: titularul acestei rubrici şi-a luat câteva zile de odihnă, nu e bolnav, nu...
Berbec
Luna imprimă mult dinamism, energie, forţă, spirit de iniţiativă şi competiţie acestui eveniment astral. În ceea ce te priveşte,...
Berbec
Luna imprimă mult dinamism, energie, forţă, spirit de iniţiativă şi competiţie acestui eveniment astral. În ceea ce te priveşte,...