Georg Barth, "Omul nostru din Passau", îmi reproşează că nu l-am mai pomenit, deşi mi-a trimis cu regularitate "Ziarul Românesc", care apare pentru conaţionalii noştri din Germania, precum şi diferite ştiri despre români apărute în presa nemţească. Îmi pare rău, dar am omis fără o rea intenţie, pur şi simplu pentru că mă obişnuisem cu corespondenţa, mai ales că venea via Rm. Vâlcea. Fac mea culpa! * Apropo, se pare că tot mai mulţi români, inclusiv sibieni, stabiliţi prin străinătăţuri, s-au săturat să hămălească pentru alţii şi-i trage aţa către casă, mai ales că, la noi, frica de pandemie e mai mică. Le dau dreptate, fiindcă nicăieri nu-i ca acasă. * Dr. Gheorghe Şchiop (Porumbacu de Jos) care - vorba lui Barth - m-a cam uitat în ultima vreme, mi-a trimis volumul "Madrigrame" - un volum despre iubire, cum şi-l recomandă - apărut în condiţii grafice deosebite la Editura Salgo, a regretatului, prieten şi colaborator loan Părean. Iată o mostră: "Atât de mult m-am ocupat/De fizicul domniei tale/Că pot să am, ca aliat/Pretenţii teritoriale"/Unei paciente/Nu-i deontologic, dar nici... patologic! * M-aş bucura să văd piesa "Camino Real" de Tennessee Williams, pusă în scenă de regizorul Cosmin Chivu, adus tocmai din America de Costică Chiriac, la Teatrul din Sibiu. Premiera a fost în 19 ianuarie 2020, după care a dat pandemia peste noi şi s-a oprit. Să compar cu regia lui Iulian Vişa din 1983, spectacolul care a făcut atâtea valuri. (Cred că, dintre cei de-atunci, numai Dana Taloş mai e în distribuţie, iar la tâmplărie Nicolae Munteanu - dacă nu mă înşală memoria!) * Ştiţi câţi ani voi avea când va fi funcţional Aqua Parcul cu care ne îmbălsămează doamna Astrid Cora Fodor acum? 115! Iar când va fi gata Clinica de nivel mondial promisă de doamna Cîmpean şi naşa ei, doamna Turcan? 120, exact ca Moise, dar "vederea nu-i slăbise şi puterea nu-i trecuse", aşa că... Achtung, achtung! * Că veni vorba - ca olteanul: auzii târziu că muri fos­ta noastră colegă la Tribuna Sibiului prin anii '70, blânda şi buna Veturia Şerb (84 ani). În 1990, a încercat să editeze, sub egida Casei de cultură a municipiului Sibiu, o publicaţie "Clepsidra", cu de toate pentru toţi. N-a rezistat în timp. A publicat şi nişte cărticele, mai târziu. Îmi amintesc de ea cu duioşie. * Ludmila Bologa Bercea s-a născut în 29 februarie 1920, an bisect, aşa că, spre norocul (sau ghinionul) ei, şi-a sărbătorit ziua doar din patru în patru ani. În 2020 a îm­plinit 100, aşa că musai să trăiască până în 2024 când vom (?) mai avea motiv de petrecere. Mi-a plăcut cartea de memorii "Viaţa mea cu bune şi rele" (despre care a scris colega Liuba esenţialul, pentru a nu mai insista.) * O cititoare care semnează "Cristina", citind, probabil, un articol de-al meu, întreabă şi răspunde: "Ştiţi de ce în România toate merg aiurea? Pentru că încă se scriu articole de genul ăsta, la băşcălie". Posibil, domnişoară, doamnă sau domn (că nu v-am controlat la păsărică!): eu sunt kintesenţa celor care se fac că ne conduc din 1990 până în prezent şi, cu siguranţă, în viitor. * Un alt cititor, care se iden­tifică drept "bibicu", îmi dă dreptate cum că Poşta Ro­mână era mai serioasă pe vremea... ailaltă, iar CFR-ul era a doua armată. (Păi, să fi dat dracu' să nu ajungă Scânteia, la prima oră, în toate instituţiile abonate la ziarul Partidului, se lăsa cu destituiri de sus până jos ori cu rotiri de cadre, din cartierul Primăverii în... Dămăroaia, tot la vilă, dar fără bideu!)