Francezii și unii români continuã sã ne considere francofoni, ceea ce ar în­ semna "de limbã francezã", când, de fapt, de pe la 1848, nu mai suntem, limbile care se învațã, cu precãdere, fiind engleza și germana. (Sunt abonat la revista francezã "Paris Match". Fãcând ordine prin bibliotecã, am vrut sã gãsesc un "client" pentru a-i da colecția. N-am gãsit, tinerii de azi nefiind interesați de limba lui Voltaire și Moliere. Am aruncat-o cu strângere de inimã, poate dã peste ea vreun...scormonitor în gu­ noaie!) * Trei dintre marile orașe ale României: Bucu­ rești, Craiova, Sibiu, au primari de genul feminin, Parisul o are în frunte pe Anne Hidalgo, în județ, la Brateiu și Loamneș sunt douã primãrițe, iar în țarã or fi mai multe. Socoteala de acasã e simplã: dacã tot sunt conduși de neveste, bãrbații de ce nu le-ar lãsa pe ele în funcții. N-ar fi o mare surprizã pentru nimeni ca și Statele Unite sã ajungã la mâna lui Hillary Clinton...* Poetul Con­ stantin Abãluțã (77 ani) scrie într-un poem: "(...) Greu e sã fii om/ Sã lași în urma ta pantofi și ochelari/ Ce nimãnui nu-i mai sunt pe potrivã". Dincolo de regrete, bine ar fi sã-și dea pantofii și ochelarii unui amãrât, acum, pânã mai e în viațã. * Când Nikita Hrușciov a trimis niște rachete cu razã medie de acțiune în Cuba (1961), americanii s-au ofuscat, au instituit blocadã și embargo, fiind cât pe-aci sã se iște un conflict armat ruso-american. Acum, americanii îi întãrâtã pe ruși, sub umbrela NATO, înconjurându-i cu trupe și armament. Sunt curios cât de mare îi e rãbdarea lui Vladimir Putin și când va pune piciorul în prag. Se știe (sau ar trebui sã se știe) cã, dacã rãcește Putin, strãnutã, tușesc și fac temperaturã toți șefii statelor din jur. * Am crezut cã Adrian Alui Gheorghe este pseudonimul poetului res­ pec­ tiv, dar nu, este chiar numele moștenit de la tatãl sãu, Constantin Alui Gheor­ ghe, funcționar agricol în To­ plița, județul Neamț. Eu știam cã, în Moldova, progeniturile poartã numele mamelor: Ama­ ­ riei, Antonesei, Agheor­ ghiței, Amotostivuitoriței (!). * Recent, a apãrut și la noi volu­ mul "Infernul  de pe frontul de Est", de fapt jurnalul unui Pan zerjager (vânãtor de tancuri) german 1941-1943. Autorul, caporalul Hans Roth, a murit pe front, în URSS, în iunie 1944. Jurnalul va ajunge la fiica lui, Erika, aceasta l-a lãsat moștenire copiilor ei, cetãțeni britanici, care l-au publicat în Anglia în 2010. În Germania n-a apãrut, din mo­ tive justi­ ficate de faptul cã nu le face un serviciu nemților sã afle adevãrul crud, necenzurat, asu­ pra rãzboiului pierdut de ei. Concluzia cititorului este cã Germania n-a fost învinsã nici de iernile crâncene, nici de armamentul adversarului, ci de puhoiul de oameni trimiși în linia întâi, "carne de tun", sub amenințarea comisarilor politici, care-i împușcau pe cei care încercau sã se retra­ gã. ªi, încã o constatare: arma­ ta rusã nu era alcãtuitã din ruși, ci din asiatici, tãtari, mongoli, kirchizi etc., care ata­ cau orbește. O carte cutre­ murãtoare prin realismul ei crud. * Închei cu vorbele Iui John Locke, filozof englez: "Exemplele proaste acțio­ neazã mai eficient decât regulile bune". Adevãrat.