Este o plantă erbacee, care poate atinge înălţimea de doi m. Înfloreşte alb în perioada iulie-august. Este răspândită în Nordul Europei şi Nordul Asiei. Creşte foarte bine în zona apelor de munte, cu rădăcina în apă şi floarea în soare. Face parte din familia Umbilifere.
Frunzele sunt penat sectate şi prezintă o teacă umflată la peţiol. De la această plantă se folosesc rizomii, rădăcinile care se culeg toamna. Planta este declarată monument al naturii, fiind ocrotită de lege. Angelica se cultivă în scopuri medicinale. Conţine ulei volatil, substanţe amare, tanin, răşini, pectine, zahăr, acid angelic, acid valerianic. Planta este un tonic cardiac, se recomandă în lipsa poftei de mâncare, în afecţiuni stomacale, gaze. Se administrează sub formă de ceai sau tinctură. Două linguriţe rădăcină măcinată se introduc într-o cană de apă rece. Se lasă două minute, apoi se dă într-un singur clocot. Se strecoară. Se bea călduţ două-trei căni pe zi, de preferinţă înainte de mâncare. Combate nevralgiile, durerile reumatice, astenia. Se administrează în cazul alimentelor alterate care provoacă intoxicaţii. În cazul muşcăturilor de viperă sau câine turbat, se va administra angelica împreună cu ruta graveolens.
Pentru calmarea nervilor la stomac, se administrează următorul amestec de plante: rădăcină de angelică - 20 g, obligeană - 20 g, frunze de melisă - 10 g, frunze de frăguţe - 10 g. Se pune o linguriţă din amestec la o cană de apă clocotită. Se lasă acoperit 15 minute. Se strecoară. Se bea călduţ - câte o cană după prânz şi masa de seară. Rădăcina de angelică macerată în vin cinci zile se recomandă în gută şi reumatism.
În afecţiunile reumatice se vor face şi băi din cotoare de angelică în amestec cu coada calului `i cimbri`or. Se recomand[ o baie pe s[pt[m]n[.. În isterie şi nevralgii se ia câte un vârf de cuţit de pulbere rădăcină sau tulpină înainte de mâncare. Rădăcina de angelică nu se va supradoza.