* Suntem în sãptãmâna a 18-a dupã Rusalii. Pericopa evanghelicã a acestei sãptãmâni (Lc 5, 1-11) ne prezintã episodul pescuirii minunate și a chemãrii de cãtre Iisus la apostolat a celor dintâi ucenici. Este vorba despre Simon, care se va chema Petru și despre fratele sãu, Andrei, precum și de Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Ei au fost chemați cei dintâi la apostolat.
Sf. Ev. Luca ne spune cã douã corãbii erau oprite lângã țãrmul lacului Ghenizaret, iar pescarii, dupã o noapte de trudã fãrã rezultat își curãțau mrejele.
Iisus Domnul, apropiindu-se de Simon-Petru, cel care avea una din corãbii, i-a cerut s-o depãrteze puțin de la țãrm pentru a putea vorbi mulțimilor adunate la mal.
Dupã ce și-a încheiat cuvântul, Iisus a poruncit lui Petru sã mâne corabia înspre larg, unde apa era mai adâncã și sã arunce mrejele în apã pentru a pescui. La aceste cuvinte, Petru îi spune: "Doamne, toatã noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar dupã cuvântul Tãu, voi arunca mrejele". Rãspunsul lui exprimã amãrãciunea omului care a muncit fãrã rezultat... Dar, cu toate acestea, dã la o parte experiența sa de pescar și din respect și smerenie, dã ascultare poruncii Mântuitorului.
"Și fãcând aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele". De aceea, au fãcut semn celor care se aflau în cealaltã corabie sã vinã sã-i ajute. Și astfel au umplut ambele corãbii cu pește, încât erau gata sã se scufunde.
Vãzând aceastã capturã bogatã, Petru și ceilalți pescari, în loc sã se bucure, s-au spãimântat, pentru cã aceastã capturã nu era ceva obișnuit, ci o minune dumnezeiascã. De aceea, Petru cãzând în genunchi la picioarele lui Iisus, a zis: "Doamne, ieși de la mine cã sunt om pãcãtos!". La care Mântuitorul Iisus îi va spune: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni". Și trãgând corãbiile la țãrm, Petru și Andrei, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, au lãsat totul și au mers dupã Iisus. Este momentul în care primii oameni se decid sã-L urmeze. Observãm în aceastã pericopã evanghelicã cum Sf. Ap. Petru culege roadele ascultãrii de Dumnezeu. Cu toate cã toatã noaptea s-a ostenit în zadar, el ascultã de cuvântul Domnului și mai aruncã mreaja în mare și astfel a prins mulțime mare de pești. Iar aceste roade ale ascultãrii de Dumnezeu a Sf. Ap. Petru au crescut și s-au înmulțit ulterior, prin vânarea atâtor mulțimi de suflete pentru Împãrãția lui Dumnezeu. Atât el, cât și ceilalți apostoli, au devenit prin ascultare fațã de Mântuitorul Hristos, cei mai vestiți pescari de oameni. De altfel, Biserica creștinã este Biserica dragostei și ascultãrii, pentru cã a fost întemeiatã de Hristos din iubire de Tatãl și ascultare "pânã la moarte pe cruce". Mântuitorul a ascultat de Tatãl, iar apostolii Sãi au ascultat de El. De aceea se spune cã iubirea creștinã și ascultarea duhovniceascã mântuiesc lumea. Cine crede în Dumnezeu, Îl iubește și ascultã de poruncile Lui, va avea parte de fericirea veșnicã. Cât timp îngerii au ascultat de Dumnezeu, nu au existat diavoli și nici iad. Iar, asemenea lor, cad în iad oamenii neascultãtori care nu vor sã asculte ci trãiesc pe pãmânt de capul lor.
Ascultarea stã la temelia cerului și a pãmântului, a Bisericii, a societãții, a fiecãrui suflet care crede în Dumnezeu și dorește sã se mântuiascã. Fãrã ascultare de Dumnezeu, de Bisericã, de urmașii apostolilor pe pãmânt, episcopii și preoții, nu existã mântuire. Cãci, ne spune Mântuitorul: "Cel ce vã ascultã pe voi, pe Mine mã ascultã și cel ce se leapãdã de voi, de Mine se leapãdã" (Lc. 10, 16).