* Pericopa evanghelică a acestei săptămâni (Mc. 9,17-32) ne prezintă vindecarea de către Iisus a unui tânăr îndrăcit şi lunatic. Acesta a fost adus la Iisus de către tatăl său, după ce apostolii la care a fost mai întâi n-au putut să-l vin­dece. Auzind aceasta, Mân­tuitorul s-a tulburat pentru că ştia cauza nevindecării copilului, şi anume credinţa slabă a tatălui şi nepriceperea duhovnicească a ucenicilor. De aceea, va zice: "O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda?". După care, nefericitul tată descriind suferinţele fiului său, adaugă: "De poţi face ceva, ajută-ne, fie-Ţi milă de noi". La care Iisus îi răspunde prompt: "De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede". Atunci, tatăl copilului surprins în slăbi­ciunea sa, adică în puţina lui credinţă, se depăşeşte pe sine şi mărturiseşte: "Cred, Doamne, ajută neputinţei mele!".
Practic, acum tatăl s-a pocăit de îndoială, mai precis de slaba lui credinţă, recu­noscând acest lucru. Văzând efortul lui şi dorinţa de a crede mai puternic, Mântuitorul îi va împlini dorinţa vindecându-i copilul.
La întrebarea ucenicilor de ce ei n-au putut să izgonească duhul cel rău, Mântuitorul le răspunde: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post". Prin această întâm­plare, Mântuitorul ne învaţă că nu este suficient să porunceşti demonilor să iasă din omul pe care îl posedă, ci trebuie să fii încărcat de putere dumnezeiască. Trebuie să fii plin de harul Duhului Sfânt ca să poţi alunga duhurile rele din oamenii chinuiţi de acestea. Iar omul se umple de energia Duhului Sfânt numai prin rugăciune şi postire. Prin post şi ru­găciune, omul devine pu­ternic, iar duhurile se înfricoşează şi pleacă din el, şi astfel nu mai au putere asupra lui. Practic, demonii nu se tem de om, ci de harul Duhului Sfânt prezent în om.
* Duminica a 4-a din Postul Mare este închinată de către Biserică Sfântului Ioan Scărarul, cel care a  scris lucrarea "Scara" ("Scara Paradisului").
Sf. Ioan s-a născut în Pa­lestina, în jurul anului 579 şi şi-a petrecut viaţa în Mănăs­tirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai, unde a trăit până în jurul anului 649. Aici a ajuns prin rugăciune, asceză şi contem­plaţie pe o treaptă înaltă a desăvârşirii. Pentru acest motiv, Biserica l-a aşezat în calendar în această perioadă a Postului Mare pentru a ne da un model de creştin realizat.