Accident grav luni seara în jurul orei 20, pe Drumul Naţional 1, la Aciliu. Nu mai puţin de trei autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier care a blocat Drumul Naţional 1 mai bine de două ore. Accidentul s-a petrecut în momentul în care şoferul unui Logan nu a acordat prioritate atunci când a ieşit de pe un drum secundar. O altă maşină a intrat în plin în el, apoi a ajuns pe contrasens unde s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului, două persoane au fost transportate de către echipajele SMURD la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Şoferul TIR-ului circula dinspre Miercurea Sibiului spre Sălişte. S-a trezit dintr-o dată cu o maşină pe contrasens şi nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. Alături de şofer în cabina TIR-ului era şi un copil de 4 ani, însă acesta a scăpat nevătămat. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii spun că vinovat este şoferul Loganului care a pătruns pe Drumul Naţional 1 fără să acorde prioritate. Şoferii celor două autoturisme implicate în accident au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale amănunţite, însă din fericire rănile suferite nu le pun viaţa în pericol.
Circulaţia a fost complet blocată pe DN 1 mai bine de dou[ ore, iar coloanele de maşini s-au întins pe o distanţă de 25 de kilometri. Poliţiştii rutieri au început cercetările în acest caz pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.


„Documentarul vine să aducă zona aceea de echilibru de care are nevoie un om ca să înțeleagă lumea”, spune artistul...
„Documentarul vine să aducă zona aceea de echilibru de care are nevoie un om ca să înțeleagă lumea”, spune artistul...
Înainte de a accesa informaţiile meteo sosite de la meteorologii sibieni, citisem o ştire din seria "o să fie vai...
Înainte de a accesa informaţiile meteo sosite de la meteorologii sibieni, citisem o ştire din seria "o să fie vai...
Niciodată nu m-am îndoit că toată povestea asta "verde" e doar un nou mod de a scoate bani. Ştiu, unii...
Niciodată nu m-am îndoit că toată povestea asta "verde" e doar un nou mod de a scoate bani. Ştiu, unii...
Am mai scris de situaţia şantierului Parcării Tuturor Timpurilor din spatele bd. Mihai Viteazu, de pe strada numită, conform Google...
Am mai scris de situaţia şantierului Parcării Tuturor Timpurilor din spatele bd. Mihai Viteazu, de pe strada numită, conform Google...
„Primarul Astrid Fodor a semnat luni, 2 august contractul pentru reabilitarea drumului vechi din staţiunea Păltiniş, după o procedură de...
„Primarul Astrid Fodor a semnat luni, 2 august contractul pentru reabilitarea drumului vechi din staţiunea Păltiniş, după o procedură de...
1796 COROT, Jean-Baptiste Camille (n. 16 iul. 1796, Paris - d. 22 febr. 1875, Paris) – 225 de ani de...
1796 COROT, Jean-Baptiste Camille (n. 16 iul. 1796, Paris - d. 22 febr. 1875, Paris) – 225 de ani de...