Tribuna
Campionatul Naţional de atletism, juniori II
Medieşeanul Alex Vandor, campion naţional la 800 metri
Ovidiu BOICA
1750 vizualizari
Medieşeanul Alex Vandor, campion naţional la 800 metri
Sportivul legitimat la CSŞ Mediaş a cucerit "aurul" la 800 metri, în weekend. Vandor aşteaptă CN în aer liber, din vară, în speranţa obţinerii baremului pentru Campionatul Mondial.

Atletul medieşean Alexandru Vandor, legitimat la Clubul Sportiv Şcolar din localitate, unde e pregătit de prof. Vasile Ibăşfălean, a cucerit medalia de aur în proba de 800 metri din candrul Campionatelor Naţionale de sală rezervate juniorilor II. Vandor a devenit campion naţional cu performanţa de două minute şi 30 de sutimi de secundă. medieşeanul a fost urmat de Alexandru Asmarandi, de la LPS Iaşi (2:02:76) şi Alexandru Burnei (LPS Piteşti), cu 2:02:98.
Campionatele Naţionale de juniori II au avut loc în Capitală, sâmbătă şi duminică (21-22 februarie).
"A fost un concurs greu. Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat. Nu am mers ca favorit la acest concurs, dar cu toate astea am reuşit să mă impun. Adversarii au fost foarte bine pregătiţi. Au fost sportivi din toate colţurile ţării. I-am luat prin surprindere. Este un rezultat care îmi dă speranţe pentru la vară, când îmi doresc să mă calific pentru Campionatele Mondiale. M-am pregătit timp de două luni pentru această medalie. A fost foarte, foarte greu", a declarat, pentru Nova TV, atletul medieşean.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna