Tribuna
Halep și-a luat revanșa în fața lui Konta
Ovidiu BOICA
2383 vizualizari
Halep și-a luat revanșa în fața lui Konta
Simona Halep a învins-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-3, astăzi, la Tenis Club IDU din Mamaia, iar echipa României conduce formația Marii Britanii cu 2-1 în barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup.
imona Halep, numărul 5 mondial, s-a impus în fața numărului 7 în lume într-o oră și 22 de minute.
Simona a dominat clar primul set, în care a condus cu 4-0 înainte ca Johanna Konta să ia singurul său ghem, iar apoi a încheiat manșa cu 6-1, după 27 de minute.
Actul secund a fost mai echilibrat, iar la 1-1, Konta a reușit break-ul, desprinzându-se la 3-1 după ce a salvat 3 mingi de break. Simona a revenit formidabil, încurajată de public, și a realizat o serie de 5 ghemuri consecutive, încheind meciul cu un as.
Halep a avut 3 ași în acest meci, dar a făcut și 3 duble greșeli, totalizând 17 mingi direct câștigătoare (winners) și 22 de erori neforțate. Konta a avut un singur as, a făcut două duble greșeli, a strâns 15 winners și nu mai puțin de 36 de erori neforțate.
Halep a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, și anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câștiga cu 6-1, 6-4.
Halep a fost asistată de pe banca tehnică de colega sa Monica Niculescu, după ce căpitanul nejucător Ilie Năstase a fost eliminat din această întâlnire cu Marea Britanie, în urma unui incident petrecut sâmbătă.
Simona Halep adusese și primul punct al echipei României, după 6-4, 6-1 cu Heather Watson, după care Konta a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-2, 6-3.

România țintește menținerea în al doilea eșalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la București, în primul tur al Grupei Mondiale II.
Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câștigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câștigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în fața Letoniei, Turciei și Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în fața Croației.
 
​Avem avantaj împotriva Marii Britanii
România și Marea Britanie au jucat de 5vori în Cupa Federației, ”tricolorele” câștigând de 4 ori. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale. În 1999, România câștiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale. În 2004, Marea Britanie câștiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa. Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu și Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în fața perechii Jocelyn Rae/Heather Watson.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna