Tribuna
Flash sport

ARESTĂRI ÎN FRANŢA. Preşedintele clubului AS Monaco, Dmitri Ribolovlev, şi avocata sa, Tetiana Berşeda, au fost reţinuţi, ieri dimineaţă, informează cotidianul Liberation. La începutul acestui an, Ribolovlev a depus plângere pentru escrocherie împotriva dealerului de artă Yves Bouvier. La rândul său, Dmitri Ribolovlev a fost vizat însă de o plângere, el fiind acuzat că a adus atingere vieţii private a unei apropiate a lui Bouvier, Tania Rappo. Ribolovlev a notat, într-un comunicat, că doar a fost audiat în acest caz. Dmitri Ribolovlev este preşedintele grupării AS Monaco din 2011.
GALĂ SUPERKOMBAT LA TORINO. Circuitul Superkombat va încheia sezonul 2015 cu o gală la Torino, în 12 decembrie, care va include şi meciuri pe reguli MMA, şi unde au confirmat prezenţa nouă dintre cei mai buni luptători români. Evenimentul organizat de Logistic East Food şi Eduard Irimia Promotion va avea loc în cea mai mare arenă din Italia, Pala Alpitour, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2006. Printre luptătorii care vor participa la gala din Italia se numără Cătălin Moroşanu, Raul Cătinaş, Bogdan Stoica şi Ion Pascu. În total, gala Superkombat are programate 10 meciuri, dintre care 4 de MMA, urmând să se consemneze debutul celui mai tânăr luptător care a ajuns vreodată în K-1 Final 16, românul Raul Cătinaş, în acest sistem de lupte. În prezent, Cătinaş se pregăteşte în Suedia, alături de starul UFC, Alexander Gustafsson.  "La cererea fanilor, am decis să introducem în aceste ediţii speciale şi meciuri de MMA. Cu siguranţă, va fi una dintre cele mai bune gale din ultimii cinci ani datorită programului extrem de spectaculos. Va fi ceva grandios, având în vedere că locul de desfăşurare este unul special, gazda Jocurilor Olimpice din 2006. Vom lansa şi sistemul pay-per-view cu această ocazie, deoarece din februarie intrăm oficial şi pe piaţa americană", a declarat Eduard Irimia, la conferinţa de presă de la Torino. Tot pe reguli mixte vor lupta cel mai bine cotat român din MMA, Ion Pascu, dar şi campioana mondială la kickbox şi kempo, Cristiana Stancu.  Fanii români îşi pot achiziţiona biletele inclusiv de la magazinele româneşti din nordul Italiei. În România, gala va fi transmisă de Sport.ro şi Pro TV.
CALIFICARE LA TURNEUL DE ELITĂ. Echipa naţională de fotbal "under 19" a României a pierdut, ieri, ultima partidă din cadrul grupei a XI-a de calificare la Turul de Elită pentru Campionatul European din 2016, cu scorul de 1-3 (1-0), în faţa selecţionatei similare a Elveţiei, informează site-ul oficial al FRF. Golul românilor a fost marcat de Patrik Petre, în minutul 20. În urma înfrângerii suferite la Oradea, pe Stadionul "Iuliu Bodola", echipa antrenată de Andrei Spier a terminat pe poziţia a doua în grupă, la 3 puncte în spatele naţionalei Elveţiei, ambele echipe calificându-se la Turul de Elită. Din această grupă au mai făcut parte formaţiile Andorrei şi Insulelor Feroe, pe care România le-a învins cu acelaşi scor, 2-0. (b.o.n.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna