Tribuna
Copilul teribil al alpinismului românesc a pierit în avalanșa din Retezat!
b.o.n.
6352 vizualizari
Copilul teribil al alpinismului românesc a pierit în avalanșa din Retezat!
Dor Geta Popescu (13 ani) cucerise, în 2016, Vf. Aconcagua (Argentina), de 6,972 metri, cel mai înalt de pe continentele americane. Cealaltă victimă, Erik Gulacsi (14 ani), a ajuns, tot anul trecut, pe Aconcagua, fiind cel mai tânăr alpinist din Europa care a reușit această performanță. Ambii erau legitimați la Clubul Sportiv Montan Altitude. Trupurile celor doi nu au fost încă găsite de salvamontiști. Căutările au fost sistate până duminică dimineață.
Tragedie în alpinismul românesc după ce doi sportivi legitimați la CS Montan Altitude, club legitimat la Federația Română de Alpinism și Escaladă, au pierit în avalanșa  din Munții Retezat (judeţul Hunedoara), produsă între Şaua Bucurei şi Poiana Pelegii.
.

Dor Geta Popescu (13 ani), cea mai tânără alpinistă, era copilul de aur al alpinismului românesc. Anul trecut, sportiva originară din Râșnov (Brașov) cucerise Vf. Aconcagua, cel mai înalt vârf din afara Asiei, pe lângă altele câteva din America de Sud, America de Nord și Australia.
  • ”2016 a fost marfă! Am tras la antrenamente şi am avut spor, expediţiile au reuşit toate şi au cam fost câteva: Aconcagua - 6972 metri, în februarie, cel mai înalt vârf din afara Asiei, cel mai înalt din America de Sud. Apoi în mai, Pico de Orizaba, 5636 metri, în Mexic, cel mai înalt vulcan din America de Nord. Tot în mai, Denali / McKinley, 6190 metri, cel mai înalt vârf din America de Nord şi în decembrie, Mt. Giluwe - cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania”, îşi descria, pe o reţea de socializare, tânăra alpinistă palmaresul de anul trecut.
De altfel, pagina ei de Facebook evidenţiază dragostea pentru munte, brașoveanca pregătindu-se asiduu pentru proiectele din 2017. ”Geta trăieşte la altitudine şi în anul 2017! Performanţele mele anterioare şi expunerea media sunt argumente solide pentru a te alătura echipei cu care am realizat expediţiile de record în munţi înalţi”, era mesajul postat de Dor Geta Popescu pe Facebook cu numai o zi înainte de tragedia din Masivul Retezat.
.

Dor Geta Popescu urma să plece, la sfârşitul lunii iunie, spre o nouă provocare, Lenin Peak, un vârf de 7134 metri, unde urmau 18 zile consecutive de ascensiune, un mod de abordare complex şi un tip de aclimatizare special.
Alături de mica alpinistă şi-a pierdut viaţa şi Erik Gulacsi (14 ani). Coleg cu Dor Geta Popescu la Clubul Sportiv Montan Altitude, Erik a atins, tot în anul 2016, Vârful Aconcagua, devenind astfel cel mai tânăr alpinist din Europa care a reuşit această performanţă.
În avalanșa din Masivul Retezat au fost surprinse cinci persoane. Trei dintre acestea au suferit tăvălugului de zăpadă și bolovani, nefiind grav rănite. Salvatorii montani au ajuns la turiștii respectivi în jurul orei 18:20.
Salvatorii au fost anunţaţi despre avalanşă de către o persoană care se afla într-un alt grup format din aproximativ 50 de turişti aflaţi într-o tabără.
Avalanşa ar fi pornit dinspre Vârful Peleaga spre Bucura, în acea zonă fiind un traseu cu o dificultate ridicată, motiv pentru care era folosit ca traseu de vară.
Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în Retezat erau posibile avalanşe în golurile alpine de sub Vârful Judele, pe traseul Lacul Bucura - Refugiul Bucura, sub Vârful Retezat, pe traseul marcat cu bandă roşie. De asemenea, exista risc de avalanşă pe Valea Berbecilor, sub Vârful Peleaga.
 
Operațiunea de căutare, suspendată până duminică dimineața
Operaţiunea de coborâre de pe munte a trupurilor celor doi copii care au murit, sâmbătă, surprinşi de o avalanşă în Munţii Retezat, a fost suspendată până duminică, transmite corespondentul Mediafax.
Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a declarat că echipele de salvare îşi vor petrece noaptea la cabana Pietrele, de unde vor pleca duminică dimineaţa, la ora 5:00, spre locul în care se află trupurile celor doi copii.
”Drumul este lung şi greu, este întuneric şi am sistat operaţiunea până duminică dimineaţa, când membrii echipajului vor acţiona în siguranţă”, a spus Bodeanu.
Cel mai apropiat post de Salvamont este cel de la Râuşor, situat la circa 40 de kilometri distanţă.
În aceeaşi zonă a murit o tânără, în urmă cu câţiva ani.
 
 





comentarii
1 comentarii

Asa se intampla cand se ignora avertizarile transmise de meteorologi si salvamontisti!!! Mare pacat de tineretea lor, de toate antrenamentele si eforturile facute pana acum! Copiii de 13-14 ani nu pot evalua pericolele la care se expun, dar adultii ce au organizat deplasarea ce au avut in cap?!? De joi au fost ninsori abundente in munti, anuntate inca de luni-marti. De ce s-au grabit sa mearga tocmai acum? Muntele ramine tot acolo.... Zicea cineva ca un alpinist bun este un alpinist viu...
Adrian
23.04.2017 08:41
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna