Tribuna
Baschet masculin / Cupa României / CSU Atlassib - BC Timişoara 73-76
Cooperativa... munca în zadar
Ovidiu BOICA
1236 vizualizari
Cooperativa... munca în zadar
"StudenţiI" sibieni au condus - cu două mici excepţii - din primul şi până în minutul 37. Finalul a fost al oaspeţilor însă, timişorenii obţinând biletele pentru Final Four cu două victorii, 84-82 pe teren propriu şi 76-73 în "Transilvania".
Dezamăgire pentru "studenţii" sibieni şi fanii acestora, la finalul "dublei" cu BC Timişoara. După ce au pierdut turul la diferenţă de doar un coş (84-82) şi au condus aproape tot timpul, în cel de-al doilea meci, de vineri seara, de pe teren propriu, jucătorii lui Miodrag Perisic au clacat în final şi au ratat calificarea în Final Four. C o dublă victorie, gruparea din Banat s-a calificat în ultimul act al Cupei României, lăsându-i pe "galben-albaştri" doar cu grijile campionatului pe cap, competiţie în care nu stau deloc bine, la finalul turului sezonului regulat fiind în afara obiectivului, play-off-ul.
Cu două mici excepţii (2-0 şi 60-59), CSU Atlassib a condus ostilităţile pe tabelă în primele aproape 37 de minute.
Timişoreanul Sarovic a deschis scorul (2-0), Griskenas a întors rezultatul, cu o "treiţă", după care Sibiul s-a desprins la 8-2. "Studenţii" noştri au făcut legea în primul sfert, ajungând la un moment dat să aibă aproape 10 puncte avans (22-13), dar diferenţa dintre cele două echipe a fost ceva mai blândă, la finalul primelor 10 minute (22-16).
Timişorenii s-au apropiat la o jumătate de coş, în debutul sfertului 2 (24-23, min. 12). După alte 3 astfel de momente (26-25, 28-27 şi 32-31) a urmat o perioadă excelentă pentru jucătorii lui Perisic, care au reuşit un run de 11-0, la finalul căruia conduceau cu 43-31. Oaspeţii au mai îndulcit situaţia, în finalul reprizei, astfel că sfertul 3 începea de la scorul de 45-37.
Chris Lee a început repriza secundă cu 4 puncte consecutive (49.37). În aparenţă, lucrurile mergeau bine pentru sibieni... Bănăţenii au recuperat însă de la un minut la altul şi, în finalul sfertului 3, cele două echipe mai erau despărţite de doar o jumătate de coş (59-58).
Griskenas l-a faultat pe Archie, în debutul ultimelor 10 minute, iar acesta din urmă a întors rezultatul, de la linia de "libere" (60-59). Lee, Austin şi Gruev au replicat, iar CSU Atlassib avea 8 puncte în faţă (68-60), când mai erau 7 minute.
La 70-61 însă parcă s-a rupt ceva în jocul sibienilor. Oaspeţii au reuşit un "run" de 14-0, la finalul căruia conduceau cu 75-70, când mai erau 27 de secunde. Zece "gherle" consecutive, din toate poziţiile, plus alte greşelii, una după alta, i-au costat scump pe jucătorii lui Perisic. Austin a readus speranţa în tabăra sibiană, cu un coş de la distanţă (75-73). "Studenţii" noştri nu au mai reuşit să întoarcă rezultatul şi să obţină calificarea. Ar fi fost şi greu, pentru că, la un asemenea scor, ar fi avut nevoie de victorie la o diferenţă de 3 puncte. Sibienii ies din competiţie şi, în primăvară, nu le rămâne decât să forţeze atingerea obiectivului, accederea în play-off (1-8). Momentan, sunt pe 11...

Austin, 26 de puncte
Folosit pe întreaga durată a partidei de către antrenorul Miodrag Perisic, americanul Devon Austin a fost cel mai bun marcator al returului cu BC Timişoara, cu 26 de puncte. Austin a avut, de asemenea, cel mai bun procentaj al "studenţilor la 3 puncte, 45 la sută, cu 5 reuşite din 11 încercări, şi la "libere" (3 din 3).
Un alt american din lotul lui CSU Atlassib, Christopher Lee, a înscris 24 de puncte. Abia pe locul 3 în topul coşgeterilor acestui meci vine un jucător de la Timişoara, Robert Sarovic (19).
Pentru CSU Atlassib au mai înscris "Sacho" Gruev (9), Mantas Griskenas (6), Miţă Paul (4), Ivan Jenkins şi Cristi Crăciun, câte două.

Jenkins, procentaj mizerabil la "libere"
Un record negativ a reuşit americanul Ivan Jenkins, la orice fel de aruncare. Dacă, la aruncările din acţiune, a avut 33 la sută, o reuşită din 3 încercări, Jenkins s-a făcut de râs la "libere", un singur punct din 9 încercări, dar şi la "treiţe", cu 6 "gherle".
La eficienţă, din rândul sibienilor, cel mai bine a stat bulgarul Gruev (7) care, deşi a înscris doar 9 puncte, a avut 3 recuperări, 3 assist-uri şi 10 greşeli personale provocate.

Perisic: "Am început să pierdem, asta nu e bine"
Antrenorul echipei sibiene, Miodrag Perisic, a declarat, la finalul confruntării cu BC Timişoara, din returul sferturilor de finală ale Cupei României, pierdută cu 76-73, că este îngrijorat de faptul că jucătorii săi au pierdut 4 jocuri consecutiv, după o serie de tot atâtea jocuri în care CSU Atlassib a câştigat. "A fost un meci foarte dificil. L-am controlat tot timpul, până în minutul 36, sau chiar 39. Nu am luat, din păcate, deciziile potrivite în unele momente. Nu am avut o bancă aşa de "lungă" ca cea a Timişoarei. Jucătorii noştri sunt obosiţi și, cu un minut înainte de final, am avut 4 puncte și două aruncări "libere". Am ratat acele aruncări, iar ei (n.a. timişorenii) au marcat 3 puncte şi aşa s-a stabilit soarta meciului. Nu vreau să spun că e vorba de mentalitate, dar am o echipă care a început să piardă şi asta nu e bine. Trebuie să ieşim rapid din această problemă. Sunt jucători care muncesc mult, vor să facă ceva, dar pentru noi orice joc de aici încolo e extrem de important. Suntem pe locul 12 și orice joc pierdut poate fi un dezastru. E o problemă pentru noi, dar continuăm să ne facem treaba și mergem mai departe!”. a spus Perisic după jocul cu gruparea din Banat.



comentarii
1 comentarii

si eu care am crezut ca daca a plecat acel antrenor "blatist" , totul o sa reintre in normal ... dar se "pare" ca altcineva din club se "ocupa" de aceste "indeletniciri" la casele de pariuri !!! Multa bafta d-le Vulc ( nu spun care) ;)
:)
07.01.2013 13:30
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna