Dacă nu aş fi citit despre proiectul acela de "bugetare participativă" care a primit ştampila de "eligibil" şi care are ca victimă, pardon, subiect în teren Parcul Cetăţii, probabil aş fi trecut prin Parcul Cetăţii ca de obicei. Adică în plimbare, cu o pauză de ceva pe o bancă (dacă era loc) amuzându-mă de cum calcă lumea pe celebrităţile acelea înstelate în pavaj, rânjind cam nervos la grafitti-ul de pe zidul "istoric" care spune că "Cetăţii pub", dar dându-i în principiu dreptate, sau admirând copacii cu spaima că o "reabilitare" a zonei îi va face pierduţi pe mulţi. Turnurile le ştiu ca pe nişte cai breji aşa că nu mă mai impresionează prea mult, "tribuna" aceea de la mijloc a fost, este şi va fi WC public chiar dacă ai pune acolo camere de supraveghere 4k cu face detection conectate la ecrane gigant în Piaţa Mare. Dar e fain, aşa, ca de la nebunia centrului supraaglomerat de tot felul de populaţii, autohtone sau turistice să evadezi puţin acolo. Parcă e şi alt aer, ceva mai curat.

Dar am citit despre proiectul acela de "bugetare participativă" care a primit ştampila de "eligibil" şi care are ca victimă, pardon, subiect în teren Parcul Cetăţii. Şi mi-am zis, ca de obicei când e vorba de chestii din acestea cu modificări în peisaj, să dau o tură, să fac nişte poze pentru posteritate pe tema "pozez cum e acum ca să vă arăt după aia cum era".

Parcul Cetăţii, o poveste "militară".

Citesc în motivaţia proiectului că "Sibiul de azi este o combinaţie între trecutul istoric bogat şi spiritul întreprinzător al locuitorilor săi devenind unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României, un lider în clasamentul cultural şi turistic". OK, ştiam. Numai că trecutul istoric bogat se cam duce pe apa modernizării, iar "ochii" Sibiului se mansardează şi devin nişte porcării pe acoperişuri care nu mai amintesc nimic de original. Bine bine, da' ce e cu Parcul Cetăţii? Păi ca parc amenajat, datează din 1928. Strada nu se numea "Cetăţii" ci "Harteneck".    De fapt "parcul" este parte din fortificaţia medievală a Sibiului. Pe partea aceasta, dacă, să zicem, dujmanu' care venea dinspre sud şi care putea fi orice de la turc la român, dacă voia să atace cetatea, se lovea de, o dată, pârâul Trinkbach de pe actuala Gimnasticii, şi se uda bine. Apoi, ud, se lovea de valul de pământ din care un fragment a devenit "Obere Promedane" sau "Parcul C. Coposu". De acolo, iar în apă, pentru că B-dul. C. Coposu era de fapt apă. Cum ieşeai din apă, mai aveai un val de pământ înaintea zidurilor unde, dublu ud, te măcinau cei de pe ziduri şi te toca artileria din lateralele Turnului Gros şi ale Bastionului Cisnădiei. Dacă, printr-un absurd, treceai de ziduri, aveai surpriza să cazi iar într-un canal cu apă şi să te toace cei de la turnuri, de pe zidurile care leagă turnurile şi de la zidul din spate. Şanse de reuşită să ajungi viu până la Telefoane, sub zero. Ei bine, şanţul acela de apă, parte din centura de apărare a Sibiului e acum Parcul Cetăţii.  

Parcul Cetăţii, "pe proiect"

 "În spiritul virtuţii acestui oraş propun un proiect creativ de amenajare cu mobilier urban a Parcului Cetăţii, transformând parcul într-un nou punct de atracţie turistică şi un loc de relaxare pentru cetăţeni, între zidurile vechii cetăţi".
Pai atracţie turistică are berechet şi acum. Dar cică va fi amenajat "cu mobilier urban într-un mod cât mai creativ, sub forma unei veritabile sculpturi urbane, multifuncţionale, care să permită utilizatorilor să beneficieze de spaţii confortabile de citit, de utilizare a laptopurilor sau tabletelor, precum şi zone de relaxare în aer liber alături de prieteni". Păi dacă e zonă istorică, atenţie la "creativ"-ul ăla să nu lezeze taman aspectul istoric al locului. Faza hazlie este că toate aceste modificări în peisaj, toată "înfrumuseţarea" asta este pentru ca tu să stai cu nasu-n laptop sau tabletă. Ceea ce e foarte tare spre amuzant. Adică modifici locul pentru cineva care nu se uită în jurul lui. Tare.
"Arhitectura mobilierului să fie cât mai creativă, artistică, ne dorim ca parcul să devină atât o atractie turistică cât şi un spaţiu de relaxare fregventat (FREGVENTAT?, n.n.) de cetăţeni". SE mai doreşte terasarea malurilor parcului "pentru a acomoda mobilier urban, din lemn tratat termic sau alt material confortabil dar rezistent, conceput cu forme ondulate, care să permită utilizatorilor să stea atât în poziţie întinsă, uşor oblică cu spatele sprijinit, având astfel o poziţie optimă pentru citit, cât şi în poziţie şezândă, dotat pe alocuri cu prize exterioare de curent (220V)" plus "antene Wi-Fi care să ofere internet gratuit". Bine. Cum protejezi prizele de ploaie sau de copiii care se joacă? Pentru conformitate, am luat de pe sibiu.ro şi ceva poze despre "cum va fi". Ceea ce m-a motivat şi mai mult să trag nişte imagini despre "cum e acum"

Cum e acum

Acum e OK. Adică e toamnă, cald, vortexul polar încă nu a apărut, iar Parcul Cetăţii este prietenos. Două turnuri au fost reNOVATE (nu "restaurate", doar s-a reparat acoperişul şi s-au retencuit), unul este în lucru, ca şi zidul exterior dinspre Coposu, unde plasa de protecţie a şantierului nu te lasă să vezi ce se petrece acolo, ceea ce e poate mai bine. Eu am intrat dinspre Sala Thalia, pe lângă o tanti care cerşea mărunţiş şi o tânără ne-româncă la care i-am intrat în cadru exact când voia să pozeze ceva şi invers. Păi cum să spunem, estetic, este, în linii mari, OK, dacă nu eşti pretenţios. Stelele-s la locul lor. Aleile în pantă care urcă spre zid, ar merita ceva atenţie, în sensul că ar mai putea fi îndreptate cumva, deoarece sunt cam înclinate şi crăpate.
Pe sus, pe lângă ziduri, e o atmosferă din aia turistică de blog cu "unde să te relaxezi în marile oraşe". Oameni stând şi mâncând, oameni stând cu nasu-n smartfon, elevi "evadaţi" de pe la ore care fumează, tineri îndrăgostiţi în căutare de "privacy", turişti care se miră ca de obicei, oameni care plimbă câini, printre care şi un Rottweiler fără botniţă şi  lesă, că doar e parc, nu? Coşurile de gunoi "de Summit" sunt deja mâzgălite, dar ce ne miră asta? Tot la locul ei, deşi cam umbrită, este şi "Cetăţii Pub" de pe zid. Asta pentru că, da, Cetăţii devine şi "Pub" câteodată. Ce să-i faci, n-ai ce să faci...
Mai afli,de pe stâlpi şi ziduri, că s-a pierdut un căţel alb şi un papagal rasa Marele Alexander, şi parcă te cam ia tristeţea, pentru că speranţa ca să fie găsiţi este cam mică. O grijă mai mare la animalele de comăanie ar fi salutară, asta ca să nu plângi după aceea că nu le mai ai.
Mă opresc la foişorul din mijloc, să văd ce mai e nou în materie de inscripţii. Se pare că vremea metalismelor şi a poeziilor "dark" a trecut, acum e în trend declaraţia de dragoste, mai seacă ("Te iubesc soră!" (Roxy şi Iulia), "Te iubesc Darius", "Te iubesc Alex") sau mai pe culmile disperării "Te iubesc idiotule!", "Te iubesc ca o fraieră chiar dacă tu nu o mai faci", "Te iubesc bulangiul naibii"). Mai e o invitaţie pe insta' din partea unui anume "bilingvu Goga" din a 9-a E. Sau "Completaţi fraza: Fetele de la Sibiu....", sau "I'm still alive" ("Încă-s viu" adică).
Oricum, remarc că oricine vine să facă fotografii acolo, este urmărit vigilent de cel puţin o trupă de "teenager"-i din zonă.
Băncile sunt întregi, deşi unele sunt mâzgălite cu inscripţii, şi mă umflă râsul deja când mă gândesc la toate şezlongurile acelea "pe proiect" care vor face cu ochiul oricărui amator de "tag"-uri şi care vor fi un dormitor perfect pentru toţi homeleşii din zonă care vor beneficia de spaţii confortabile de citit eticheta de pe balonul de bere, înainte de a-l arunca în decor, şi se vor relaxa "în aer liber alături de prieteni" şi-şi vor alimenta device-ul la prizele de 220V, ca să nu mai consume acumulatorii şi-şi vor da check-in pe reţele. Poate or face şi live-uri, sau watch-party-uri cu homeleşii din gară, nu?
Turnurile sunt, cum am spus , renovate şi zugrăvite într-un "nebun de alb", vorba cântecului, dar măcar nu mai arată aşa de năruite, iar acoperişurile nu mai au ţigle lipsă. Abia aştept rapoartele de cercetare arheologică din zonă ca să fie publicate, să mai aflu noutăţi despre Centura a III-a de fortificaţii. Am impresia că voi aştepta mult şi bine.
Ieşirea spre staţia de autobuz "Nufărul" /botezată după fosta terasă numită, popular, "Cloaca", de la poalele zidului, dispărută odată cu demolarea odioasă a Cazărmii 90, este cam ecranată de şantierul lucrărilor de la zidul exterior, dar în principiu, se poate trece. Trec şi eu, cam greu, mai ales că un grup de super-mame cu copii cu tot au pus-o de-o şedinţă chiar în mijlocul pasajului. Şi astfel am marcat încă o viitoare recuperare istorică a unui loc care e pe cale de a fi destul de modificat. Sper că nu prea mult, nu cu copaci tăiaţi doar că aşa e moda pe la oraşe şi să nu fie vandalizate după două zile. Deşi nu prea garantez asta.