Deci,dacă ai gălăgii la cap de la alţii, tu vrei linişte. Dacă ai aer împuţit şi plin de praf, vrei un aer curat. Dacă ai căldură de la betoane, asfalturi şi dale înierbate, vrei răcoarea pădurii. Dacă ai zgomote de tot felul, vrei liniştea naturii. E normal asta pentru un om normal. Deci ce să faci? Cauţi copaci, aer curat, răcoare ne "climatizată", linişte şi natură. şi te bucuri. Pentru că e la doi paşi de tine: în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava, cunoscut de toţi sibienii ca "Muzeul Satului". 

Un "truc": să mergi în cursul săptămânii

Veţi spune mulţi (cu excepţia celui
ales care mă tot bate la cap că scriu la ordinul  PSD) că bine-bine, ştim asta, mergem în fiecare weekend, e fain, e "inedit", e un loc mirific. Da, dragii mei, dar nu e aşa de linişte. E cam multă agitaţie. Bună şi ea agitaţia, că în weekend sunt, de regulă, tot felul de activităţi cu priză la public şi mai ales de calitate, dovadă că cei de la muzeu trag vârtos şi ar fi enervant să aud chestii ca despre Biblioteca ASTRA despre ei, că ar fi nedrept şi de prost gust. E bună agitaţia zic, dar să fie şi utilă, nu doar aşa, că suntem noi un neam de zbânţuiţi.

Dar în weekend e multă lume şi scuzele mele, mulţi nu merită să fie în locul acela la cum se comportă, de nu te mai miri că toţi au păreri despre turistul român. Nu mergi la muzeu să spui "pardon" unui grup de familii unite care se conversează pe alee, să vezi cum sunt alergate gâştele de tot felul de copii scăpaţi de sub controlul părinţilor care-s ocupaţi să stea cu mutra-n smartfon. Nu mergi la muzeu să te fereşti de trotinetişti (asta o poţi face gratis, pe trotuar).

Un alt dezavantaj, MARE, al mersului în weekend la muzeu este unul tipic sibian. Singurul autobuz care duce la muzeu este 13. (Gară-Muzeu). Care nu numai că e mai rar în weekend pentru că Sibiul e un oraş turistic iar în "sezon" e NORMAL ca o cursă turistică să fie "rărită" în weekend, dar e şi un traseu ciudat de împărţit: adică sunt curse care duc doar până la Zoo, deşi ar putea duce la muzeu. Nu înţeleg unde e logica aici, putea fi traseu complet, e ca şi când unele 5-uri ar duce doar pe Poplăcii în loc de Valea Aurie.

De aceea, trucul e să mergi în cursul săptămânii. O dată, ai mai multe autobuze. Apoi, nefiind weekend, e mult mai puţină agitaţie.

În muzeu sau şocul

orăşeanului ajuns "la ţară"

... Şi fiind mai puţină agitaţie te poţi bucura pe deplin de ce oferă atât cadrul natural al locului, de la lac la copaci sau alei umbroase sau cântec de păsărele, cât şi de o studiere mai aprofundată a modului de viaţă al ţăranului "de atunci" versus al urmaşului său, cetăţeanul urban de acum. Ai aproape un şoc când constaţi că civilizaţia a luat-o razna rău.

Ce vezi? Vezi cum casele acelea, deşi ne-concepute de super-arhitecţi şi neproiectate în 3D, se încadrează perfect în decor. Nu-l agresează cu nimic. Casa aia din lemne, paie, lut, cu toate construcţiile anexe: ateliere, şuri, coteţe, garduri, nu zgârie cu nimic cadrul natural. E de acolo. E o armonie perfectă. Nu te întrebi "ce-i asta şi ce caută aici?" ca atunci când vezi o viloacă de fost migrant "dincolo" plină de colţuri, betoane, vitrine, termopan şi plexi şi o curte pavată sec cu "biscuiţi" plus obligatoriu un "loc de grătar"...

Uitându-te la o gospodărie de ţăran-meşteşugar vedeai că el avea, ca om, foarte puţine dependinţe personale. Nu avea nevoie de ce avem noi acum pentru a "trăi". Se descurca fără curent electric. Fără "climă". Fără mâncare zilnic - carne. Fără maşină (căruţa o folosea doar când era nevoie, la cărat ori la drum lung). Nu avea net sau mobil. Nu îi păsa de ştiri. Nu avea stres la job, pentru că el era jobul. Nu avea plasmă pe tot peretele, ci doar câteva icoane. Nici nu se epila, ca bărbat, că râdea tot satul de el. şi, paradoxal, nu avea vreun loc de joacă pentru copii, că locul de joacă era tot ce îi înconjura casa, de la uliţă la pădure şi câmp.

O viaţă mai grea, că trebuia să produci ca să consumi. O viaţă mai liniştită, că nu aveai când să te complici inutil. O viaţă mai veselă, pentru că nu aveai pretenţii. Veţi spune că aveau buda în curte şi mureau de boli. Acum, cu buda în casă şi odorizată, eşti nemuritor, nu?

Da, Muzeul Satului e un şoc pentru orăşeanul orăşean, că ajunge la cea mai pură şi originală "ţară". Şi, deşi cam toţi ne tragem de la sat, i se pare totul aşa de exotic de zici că e din filme cu sălbatici. Dar oare ce ar face un locuitor tradiţional al satului dacă ar vedea cum e acum viaţa? Probabil ar spune că iadul pe care şi-l închipuia el e mai blând decât ceea ce vede.

Când te bucuri de orice

Am fost (că altfel nu aş fi scris) într-o zi de început de săptămână în muzeu. Intenţionat am ales aşa, ca să evit înghesuiala de weekend şi să mă lovesc de cât mai puţine detalii enervante ale "civilizaţiei" turistice româneşti. Ca să nu mai aud, de exemplu, că gâsca de Nil (sunt două) sau raţa sălbatică "ar merge pe/pă varză". Ca să nu văd selfişti la lebede. Ca să nu... Sau ca să mă bucur de orice, fără bruiaj din afară. Şi asta am şi făcut. Am avut parte de câteva ore de evadare dintr-un oraş tot mai aiuristic, mai înghesuit şi mai străin într-un loc unde am regăsit ceva mai multă normalitate.

Veţi zice că uite, bă, că face reclamă. Da, fac reclamă, că merită. Dacă tot vă lăudaţi că sunteţi mari sibieni aţi putea da o tură, în cursul săptămânii, la muzeu. A, ştiu, nu se poate, sunteţi obosiţi că veniţi de la super-job. Şi e mult mai relaxant să te exciţi cu coşul printre rafturi, la mall... Cine nu crede, să încerce.  Pentru că, atunci când nu ai linişte, cauţi linişte.