Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul se pune foarte uşor, un simplu test de sânge vă poate arăta dacă sunteţi sau nu prediabetic.
Există 3 variante de diagnostic pentru prediabet:
· glicemia a jeun (sânge recoltat în condiţii de repaus alimentar de cel puţin 8 ore) valori cuprinse între 100 mg/dl şi 125 mg/dl;
· valoare glicemică la două ore la TTGO (test de toleranţă la glucoză oral) cuprinsă între 140 şi 199 mg/dl - acest test se recomandă mai rar în ultimul timp;
· HbA1c (hemoglobina glicozilată) având o valoare între 5,7 şi 6,4%.
De cele mai multe ori HbA1c nu se recomandă de primă intenţie, doar când sunt glicemii mai mari de 100 mg/dl.
Care sunt factorii de risc în prediabet?
Factorii care cresc riscul de apariţie a prediabetului nu sunt puţini.
· vârsta peste 45 ani - riscul creşte odată cu vârsta;
· sedentarism;
· supraponderea/obezitatea (IMC > 25 kg/mp) este un factor de risc important pentru prediabet;
· obezitatea abdominală - CA (circumferinţa taliei) >80 cm la femei şi >94 cm la bărbaţi, cu cât există mai multă grăsime la nivelul abdomenului, cu atât riscul este mai mare;
· istoric familial (părinţi, fraţi) cu diabet zaharat;
· femei cu istoric de diabet gestaţional sau macrosomie fetală (greutate făt la naştere mai mare de 4 kg);
· femei cu sindrom de ovar polichistic;
· hipertensiune arterială, TA > 140/90 mmHg sau terapie antihipertensivă;
· HDL - colesterol <35 mg/dl şi/sau trigliceridemie >250 mg/dl;
· alte afecţiuni asociate cu insulinorezistenţă;
· istoric de boli cardiovasculare.
Dacă rezultatele testelor sunt normale, testarea trebuie repetată la interval de cel puţin 3 ani - în funcţie de factorii de risc identificaţi şi de recomandările medicului curant. Cu cât sunt mai mulţi factori de risc, cu atât riscul de a face prediabet este mai mare.
Cum este pacientul tipic?
Pacientul tipic cu prediabet este supraponderal sau obez, cu obezitate abdominală, în general cu o vârstă medie peste 45 de ani, hipertensiv şi cu un profil lipidic modificat (valori crescute ale colesterolului, trigliceridelor şi valori scăzute ale colesterolului HDL).
Care sunt riscurile?
O persoană care are prediabet este mai predispusă să facă DZ tip 2, boli cardiovasculare (boala cardiacă ischemică, infarct miocardic), AVC, boala arterială periferică, cancer, boala Alzheimer, etc.
Se poate vindeca prediabetul?
Prediabetul se poate vindeca, dacă este diagnosticat la timp şi se respectă anumite reguli alimentare pentru întreaga viaţă. Diabetul însă, nu se vindecă, dar se poate menţine în limitele unui bun control al tuturor factorilor de risc, şi care să asigure o calitate bună a vieţii şi prelungirea speranţei de viaţă.
Cum îl putem preveni?
Putem preveni sau întârzia apariţia prediabetului prin:
· adoptarea unui stil de viaţă sănătos, o dietă bogată în legume, săracă în grăsimi saturate, aport adecvat de proteine, glucide şi lipide;
· să scăpaţi de kilogramele în plus. Dacă aveţi o greutate corporală mare, trebuie să o mai reduceţi pentru a beneficia de multe avantaje. Studiile arată ca şi o scădere mică în greutate (chiar şi 5-10% din greutatea corporală) este uneori suficientă pentru a normaliza nivelul glucozei din sânge şi pentru a evita apariţia diabetului.
· efort fizic, minim 150 minute pe săptămână (mers alert, urcatul scărilor, mers pe bicicletă, înot, alergat, fitness, aerobic, dans, etc.);
· renunţare la fumat;
· consum redus de alcool.
Ce trebuie să faceţi în viitor?
Dacă aveţi glicemii cuprinse între 100-125mg/dl este foarte important să vă efectuaţi glicemia a jeun şi HbA1c cel puţin o dată pe an şi să mergeţi periodic la medic (medicul de familie, internist sau diabetolog). Persoanele cu prediabet pot face DZ tip 2 în următorii 5-10 ani, dacă nu sunt corectaţi factorii de risc pentru această afecţiune. Prin optimizarea stilului de viaţă este posibilă reducerea la jumătate a riscului de a dezvolta DZ tip 2.
Important de reţinut!
O simplă probă de sânge la persoanele care au cel puţin un factor de risc din cei enumeraţi mai sus poate pune diagnosticul de prediabet, în consecinţă vă poate încetini apariţia diabetului sau chiar absenţa lui.
Dacă aveţi prediabet trebuie să vă controlaţi atent stilul de viaţă. Este foarte important să cereţi sfaturi în privinţa regimului alimentar care să prevină diabetul, să cunoaşteţi alimentele recomandate, să evitaţi alimentele care cresc brusc glicemia şi să vă informaţi care sunt riscurile unei persoane cu prediabet.
Un (alt) sibian în România Educată. Elena Lotrean: „Este periculos să fim proști” |
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |