După o săptămână cu ninsoare, vine alta, în care temperaturile pot atinge, pe alocuri, 25 – 26 de grade.


Luni va fi frig. Deși temperaturile vor crește ușor pe timpul zilei, noaptea şi dimineața se mențin reci. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare și pe arii restrânse ziua, se vor semnala ploi. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla în general moderat pe timpul zilei, cu intensificări locale la munte, unde va viscoli sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade, iar cele minime între -2 și 0 grade. Local noaptea se va semnala brumă și izolat vor fi condiții de ceață.
Marţi, vremea va intra într-un proces de încălzire. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 20 grade, iar cele minime între 3 și 7 grade.
Miercuri, vremea va continua să se încălzească, devenind caldă și va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 grade, iar cele minime între 6 și 9 grade.


Joi, vremea va fi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil în timpul zilei și se va înnora treptat, astfel că noaptea, izolat va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ziua în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 grade, iar cele minime între 7 și 10 grade.
Vineri, vremea se menține caldă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua, posibil însoțite și de descărcări electrice. La munte, pe creste, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 22 grade, iar cele minime între 7 și 9 grade. Local, la munte se va semnala ceață.
În weekend, vremea va fi instabilă. Cerul va fi temporar noros, și se vor semnala averse de ploaie, iar pe crestele montane precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 19 grade, iar cele minime între 3 și 8 grade. Local la munte se va semnala ceață.
Preot Nicolae STREZA
2601
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2601
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1534
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1534
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...