VIDEO Grindeanu: Mâine abrogăm ordonanţa. Iordache, ţap ispăşitor
Premierul României, Sorin Grindeanu a anunţat, sâmbătă seara, că va abroga ordonanţa de urgenţă, duminică, într-o şedinţă de urgenţă.


Anunţul a fost făcut la ora 20.30, în timp ce zeci de mii de oameni erau în stradă în toată ţara.
Declaraţiile premierului:


- Vin azi după toate aceste opinii exprimate să vă spun decizia mea ca prim-ministru în ceea ce înseamnă dezbaterea publică din aceste zile. Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România, România nu trebuie ruptă în două. România pare ruptă în două, este ultima mea dorinţă de a se ajunge la aşa ceva.
- Orice decizie a Curţii Constituţionale este o decizie obligatorie pentru toată lumea.
- Pe de altă parte, dincolo de mitinguri, şi am urmărit cu atenţie tot ceea ce s-a întâmplat în toată ţara, ideea este că s-a creat un clivaj în societate.
- Pe de altă parte, membrii şi susţinătorii noştri ne îndeamnă să continuăm acest demers.
- Mâine vom face în regim de urgenţă o şedinţă de guvern pentru abrogarea acestei ordonanţe.
- Doresc să punem în practică în continuare programul de guvernare pentru care am fost votaţi.
- Vrem ca ceea ce au votat românii, acel program de guvernare, să se regăsească în viaţa de zi cu zi
- Ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele
- E nevoie totuşi de punerea în concordanţă a decizie CCR. Voi demara consultare cu celalalte partide, excluzând pragul de 200.000 de lei, astfel că după un dialog pe care sper să-l am, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege spre Parlament
- De asemenea, e important să spunem că toate argumentele pe care le-am avut în susţinerea OUG nu au fost bine comunicate. Din acest motiv s-a creat multă confuzie, distorsiuni, care nu au legatură cu ce s-a adoptat. De aceea, Ministerul şi ministrul Justiţiei îşi asumă consecinţele.
Grindeanu a spus că intenţionează ca modificările la Codul penal să fie discutate în Parlament ca proiect de lege.
ŞTIRE INIŢIALĂ
Premierul României, Sorin Grindeanu, va anunţa sâmbătă seara retragerea Ordonanţei de Urgenţă, privind modificarea Codului Penal şi de Procedură Penală, potrivit unor surse Libertatea. Se pare că ALDE a pus presiune în şedinţa coaliţiei, ca să se renunţe la actul normativ.
La această şedinţă au participat Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin, Liviu Dragnea și mai mulți miniștri din Cabinetul Grindeanu, dar nu și premierul Grindeanu.
Potrivit surselor citate de Libertatea, ALDE a transmis partenerilor de la PSD că nu se mai justifică acest act normativ, în contextul crizei politice generate de acesta și tensiunile sociale din stradă. Astfel, reprezentanții ALDE au cerut retragerea Ordonanței, în caz contrar vor ieși de la guvernare.
FOTO
Preot Nicolae STREZA
2594
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2594
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1532
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1532
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...