Tribuna
Asta la re(cidi)vista
Vezi să nu te iau la palme, bitch!
Rareș BIŢU
2331 vizualizari

În timp ce întâiul ten opintea luptând corp la corp cu nemiloasa ultravioletă, beach gen, Viorelul mioritic era luat la palme, bitch gen, de scorţoşii de la FMI, sosiţi să moşească naşterea bugetului pe 2015. Deşi toată lumea ştie că de venit, scorţoşii au venit, de fapt, tot pentru sarmale, palincă şi fete, că cică-n zona asta suntem încă redutabili. După negocierile care au sugerat o cezariană programată zice-se chiar vineri, norodului i s-au hărăzit următoarele urzeli: „Avem un acord de principiu. Putem finaliza vineri bugetul pe 2015”, a transmis premierul. Până la finalizare, să reţinem că: “Reducerea TVA pentru produsele agro-alimentare, inclusiv cele bio, se amână pentru 2015 „în funcţie de încasări". Dacă există acest trend pozitiv al încasărilor bugetare, este următorul obiectiv", a lămurit premierul.

O fi, oare, momentul să-mi amintesc ce declara în urmă cu doar şapte zile ministrul Darius şi anume Vâlcov, că altfel nu-i pot zice? Parcă-l şi aud ce mieros ne anunţa că „TVA-ul va scădea la produsele bio, de la 24 la 9 procente” şi că „şirul surprizelor plăcute nu se opreşte aici”. ... Cum? Nu e cazul? Deci să nu îmi amintesc? Bine, bine, aud, nu mai ţipa aşa! Atunci uite că nu-mi amintesc cum se lăuda ministrul pentru Buget Darius Vâlcov că TVA-ul la produsele bio va scădea de la 24 la 9 la sută, na. Şi nici de alte posibile surprize plăcute nu reuşesc nicicum să-mi amintesc, bine?! Am un lapsus, ce-i aşa de greu de înţeles?

# ... Cine mă caută? Din Anglia? TVA-ul la alimente e? Şi ce vrea? Zice că la ei e zero? Păi, şi ce mă, io stau de vorbă cu toate nulităţile? Ia, spune-i că-s plecat şi dacă insistă aminteşte-i că diformii ăia de englezi îndopaţi cu ham nu sunt chiar un etalon când vorbim de produse bio. Asta ca să nu mai pomenesc că-s şi hâzi de-atâta zăcut prin pub-uri! Dacă nici aşa nu scapi, spune-i că noi nu discutăm decât cu TVA-uri serioase, doldora de procente, nu cu fomişti din ăştia!

# Uite, ca dovadă că am reuşit să nu îmi mai amintesc toate prostiile, iată că nici de Răzvan Nicolescu nu îmi amintesc. Şi nici de cum ne garanta el cu demisia că preţurile la gazele din producţia internă pentru populaţie nu vor creşte de la 1 ianuarie 2015. ...Cum? Cine-i Nicolescu ăsta? Mă, tu chiar vrei să îmi amintesc că-i ministrul delegat pentru Energie? Crezi că mai pic în asemenea capcane? Nţţ, nu ţine, degeaba insişti. Nici măcar că era-n 4 decembrie când ne-am pricopsit cu "ameninţarea" asta, nu izbutesc să-mi mai aduc aminte! 4 decembrie 2014, asta-i tot ce mai reţin!

# Sunt rău dacă spun că la ce buget zgârie la uşă, bineînţeles că Cenuşăreasa tot Sănătatea rămâne, aşa că n-aveţi decât să fiţi sănătoşi? Dar de spun că, în caz contrar, n-ar trebui să vă năcăjiţi prea tare: cine nu scapă din spitale cu zile, să aprecieze măcar că-l aşteaptă slujbe frumoase, efectuate în biserici nou-nouţe, una mai mândră ca alta. Tot rău sunt? Atunci, rectific: cine nu scapă cu zile din spitale, să aprecieze măcar că de cârâit, precis nu o să mai poată cârâi.

# Nici nu ştiu dacă mai merită încadrată la capitolul „TUPEU”, ştirea că „Parlamentarii vor din nou PENSII DE LUX. Ei ar putea primi 4.000 de lei pe lună, în plus”. Potrivit – hopa, aţi şi-ntors armele? – deci potrivit romaniatv.net, „ministrul Muncii, Rovana Plumb, va prezenta deputaţilor din Comisia de muncă un proiect de lege prin care care la pensiile parlamentarilor ar urma să se adauge până la 4.000 de lei, în funcţie de numărul de mandate pe care le-au avut”. Sigur, siiigur că da, cu impresii şi păreri stăruiţi pe net, nu ne zoreşte nimeni, că ce-mi vine la tastatură chiar nu pot să scriu aici! Ce pot scrie e că-i destul de ciudat: parcă tocmai ne luarăm ţara înapoi, nu?

# Vestea bună e că ştim barem pentru ce plătim taxe şi impozite. Şi pentru ce unii obişnuiesc să muncească toată viaţa. Pentru ca la bătrâneţe să tragă de o pensie mizerabilă. Pentru ca asemenea derbedei deghizaţi în parlamentari să-şi îngraşe guşile şi să-şi îngroaşe preaplinul. Până în ziua când, dacă strada nu le joacă vreo festă, de asta se poate achita cu brio ficatul. Ori trigliceridele.

# Dacă citez din Cap de Pohrc se pune că are un telespectator? Cunoscut pentru porecla Radu Banciu, Cap de Pohrc a băgat de seamă că „Antena 3 a întors țeava exact către scăfârlia lui Daniel Constantin. Tirbușonului ăsta i se impută ca au pierdut alegerile”.Când nu te urmăreşte nici dracu, normal că poţi spune orice îţi iese din gură, doar-doar o veni şi dracul cu nişte aghiotanţi, nişte acoliţi, mă rog, ce împieliţaţi s-or nimeri.

# Ca să nu se mai zgâiască ţara, proaspăt luată înapoi, înspre Palm şi anume Beach, senatorii au găsit formula prin care să îi distragă atenţia, iar pentru asta n-au avut nevoie decât de migraţia aleşilor, lege adoptată cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi 6 abţineri, zice Mediafax. Aviz naivilor care, în plin sezon de împerecheri împotriva naturii, încă mai cred că votându-l pe x or să scape de y! Ce elegant le-am zis tembelilor „naivi”!

# „De anul viitor mă voi implica activ într-o campanie de încurajare a lecturii”, anunţă Iohannis, încurajat de prima sută de mii de exemplare vândute. Greşesc dacă presupun că demersul ăsta îl va face pas cu pas? În altă dezordine de idei, cine are pretenari să-i povestească filmul, să-şi bată capul cu cartea? Şi dacă da, e valabil şi la cărţile fără poze?

# evz.ro: „Soțul deputatei Andreea Paul Vass a avut 50 de contracte cu statul. Evaluări de milioane de lei pentru zeci de instituții publice. Marea problemă a recentelor retrocedări scandaloase este prețul supraevaluat al acestor imobile. O parte din aceste evaluări au fost făcute de firma „Romcontrol SA”. Despre această societate, senatorul independent Valer Marian susține, într- o interpelare depusă la Parlament, că a obținut sume importante de la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) din activitatea de evaluare a imobilelor care urmau a fi retrocedate. „RomcontrolSA” prestează, printre altele, și servicii de „evaluare proprietăți imobiliare”. Potrivit interpelării senatorului Marian, „în perioada 2009 – 2012 (...) firma SC Romcontrol SA București a încasat cea mai mare sumă de bani de la ANRP, pentru evaluări efectuate în dosare de retrocedare, dintre cei 115 evaluatori acreditați (persoane fizice sau persoane juridice)”. Hmm, dacă cineva îşi aminteşte cine era la butoane în perioada aia să-mi dea şi mie de veste! Nicicum nu reuşesc să-mi amintesc, dar ştiu sigur că era unul care cum vedea o sticlă, se şi repezea să-i fâlfâie reforma statului în fereastră! În fereastra televizorului, fireşte.

Mă, Vass asta nu-i cumva caţa aia care spurca tot ce mişcă şi care le ştia pe toate şi ceva în plus? Nu-i cumva cotoroanţa care când nu vorbea la televizor de onoare, vorbea sigur de cinste şi corectitudine, înfierând, cu mânie plină de bulbuci la gură, abonaţii la contracte cu statul? Păi, şi cum mă? Mi ţi-a prins-o tocmai evz.ro umblând cu fofârloaicele? E, hai că unde a fost năvod pentru o rechină ca Bica, s-o găsi un minciog şi pentru aşa o hamsie.

# În caz că e careva interesat de terenuri în Voluntari, să zicem, să reţină că 14 hectare fac fix 205 milioane de lei. Dacă de estimat, estimează soţul caţei, domnul Paul. Pentru Vasile Geambazi, un nepot de-al lui Becali, fix aşa a estimat. Să vă mai spun că în urmă cu trei zile nepotul a anunţat ANRP că renunţă la despăgubire? ...Nu? Atunci nu vă mai spun că nepotul lui Becali a anunţat ANRP că nici nu mai vrea s-audă de despăgubire. Cum de ce? Păi, de când au ajuns să fie bani 205 milioane? ...Cum? O fi ce, mă? „Terenul supraevaluat”? Adică madam Vass jecmăneşte banul public? Nici nu vreau să ştiu cum de ţi-a trecut prin cap aşa o obrăznicie! Vezi să nu te iau la palme, bitch!





comentarii
1 comentarii

La hoti li se dau pana la 4000 de lei la pensiile nesimtite , la pensionarii de rand li se taie si aia de 400 de lei, pana e furatu-n floare nici in p..la nu-i doare, alo justitia!!!?!>!?!?!?daca cumva este
trew
18.12.2014 07:08
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna