Începând Postul Adormirii Maicii Domnului am reluat cu bucurie o serie de volume ale Sfântului Nicolae Velimirovici- aura rezistenței anti-ideologice a culturii creștine sârbe- care, într-un fel sau altul, mi-au adus aminte de gândirea polifonică a acestui bărbat de statură apostolică: Cugetări și predici la Nașterea Domnului (Ed. Predania, 91 pg.), Evanghelia Maicii Domnului. Cugetări-predici-rugăciuni (Predania, 132 pg.), Cugetări și predici la Învierea Domnului (Predania, 123 pg.), Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere (Predania, 123 p.) și Tâlcuiri la Tatăl Nostru (Predania, 125 pg.). Și, desigur, ar mai fi. Dar ceea ce este important, cred, este descoperirea de către cititorul român a acestui mare gânditor teologic, a acestui suflet curajos și mărturisitor până în adâncul de sens al acestui cuvânt. Dacă ar fi să spun ce anume îmi place în scriitura sa, doxologică în fiecare fibră a ei, aș spune că exact starea de cumințenie unită cu adânca chemare la Hristos. Fundamentul evanghelic, cultura sensibilă și adânca experiență dinaintea morții îl fac un sfânt al Învierii. Traducerea cărților- realizată de Ionuț și Sladjana Gurgu- este și ea un riguros exercițiu de admirație dinaintea unei astfel de icoane de om. Pentru cititorul român, un câștig duhovnicesc enorm. Mai ales că în predicile sale vedem cum gândește un om al lui Dumnezeu liber, ancorat în nădejdea curată a Împărăției. Egal cu sine la Belgrad (1904) ori Valievo (19200, Ohrida (1923 sau 1927), Jicea (1939) sau Chicago- începând cu 1946- Părintele este egal cu sine, majestuos, poet și preot deopotrivă. Supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste ori al terorii  titoiste, prieten cu Sfântul Ioan Maximovici ori Sfântul Justin Popovici îl simți în sobor cu mulți, foarte mulți duhovnici ai vremii, din care nu lipsesc Părinții Paisie Olaru sau Ilie Cleopa. Bucuria lecturii care convertește!