Mă ceartă de luni de zile din colțul biroului de scris. Chipul unui bărbat, privind prin mine. Și dacă vă hotărâți să citiți cartea și prin voi. Cristian Fulaș a scris romanul multor ani de acum încolo: Ioșca (Polirom, 2021, 405 pg.). Tot ce a scris autorul îmi apare de-acum într-o altă lucire, de altfel de Răsărit. Și am pregetat să scriu o prezentare de rușinea că nu aș putea surprinde nici o nervură din scriitura acesta în care el, Cristian Fulaș, s-a așezat întreg și nedisimulat. Nu știu dacă i-ați citit celelalte romane ori traducerile. Nici nu contează asta la citirea lui Ioșca. Un autor care învie cu fiecare pagină, smulge adevărul cu dinții unei scriituri emoționante până la epuizare. Ieșit din biografism- deși eu îl iubesc tocmai pentru forța aceasta internă de a se exila în văzul nostru pe câte o culme de scriitură- și din persoana întâi (pe care o transformase în personaj abisal), Fulaș intră cu descriptorul- nu am alt cuvânt tehnic- în făgașul de rană al unei lumi-șantier, lumi-natură, lumi- nelumi. Am urmărit în timp construirea personajului, măcinat îndelung de sensibilitatea lui Cristian Fulaș. M-am încântat și cătrănit deopotrivă, cătrănit pentru incredibilul realism care locuiește în miezul omului-personaj. Minuțios și desprins de film, autorul ne adoarme spiritul, ascuns în tăietura de diamant a limbii pe care o dezrobește parcă din corzile sufletului său. O limbă română mestecată parcă de toată moara din piatra drumurilor de munte. Sentimentul că intri într-o lume în care mutismul e formă de comuniune cu Verbul este întrețesut cu o luciditate a descrierii- are amănunte pe care, cred, chiar numai Fulaș le poate vedea- și cu o tensiune a tragediei pe care o aștepți ivită în propria ta inimă. Scrie tivuind poezie. Am surprins gust de gutui râncede și măslini înfloriți în toată prezentarea personajului pe care mi l-a făcut prieten cu aproape un an înainte de a-l naște scriind ceea ce nu poate fi descris de noi, muritorii. Într-o literatură normală și la vremuri normale Cristian Fulaș ar fi trebuit să umple topurile de carte și lectură publică. Debordanta frumusețe a personajului, un harismatic pierzător de lume, nu e biruită decât de suferința pierderii iubirii care te face nemuritor în iubire. Nu știu cum altfel, altcum ori altcumva să vă spun: Luați și citiți unul din cele mai mari romane ale lumii moderne! Speer să fie tradus și cunoscut. Un roman  scris de un român, Cristian Fulaș, pentru a dovedi încă o dată că literatura e scrisă de oameni nu de sisteme...

Mulțumesc Cristian pentru un Ioșca în care locuim toți. Cu bune și rele. Toți. E mai mult lumea din noi decât lumea aceasta în care ne pierdem suflările. Și de aceea învingee moartea.