Tribuna
Un camion a intrat într-un tren, la Mârșa. Locomotiva a sărit de pe linie. Trafic feroviar blocat
Un camion a intrat într-un tren, la Mârșa. Locomotiva a sărit de pe linie. Trafic feroviar blocat
Un camion a intrat într-un tren, luni dimineață, în gara din Mârșa.

 

 


Potrivit autorităților, trenul transporta echipament militar, iar partea din față a locomotivei a sărit de pe linie.

"În urma impactului, nu a fost afectată încărcătura și nu sunt persoane rănite. Trenul se deplasa spre Brașov, iar traficul feroviar este blocat în acest moment", spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului se așteaptă specialiștii Agifer. Din primele verificări, s-a stabilit că șoferul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată.
Forțe ISU, cu echipaje de pompieri militari cu autospecială de stingere, autospecială SMURD și autospeciale de transport pentru victime multiple intervin la locul producerii accidentului.
De asemenea, echipaje SAJ se află la fața locului.

„Deoarece traficul feroviar este închis între stațiile Podu Olt - Avrig, pentru a menține continuitatea circulației, Regionala CF Brașov asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanța Podu Olt- Avrig”, a spus Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA.

 






comentarii
2 comentarii

trenu venea din fosta uzina de armament?
nu are cum trece pe acolo ARTILOL NECAORSPUNZATOR
habar nu averti sa spuneti adevarul Tribuna !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
era cf sibu brasov sau linia uzinala(fosta)mirsa avrig
povest de copii pentru cei care au lucrat la kirsa minm 15 ani
adi 3
28.10.2019 13:51
Linia de la uzina nu m-ai e funcțională de ani buni ....trenul venea dinspre Sibiu și în halta la Mârșa a avut loc accidentul ...
Bsg
28.10.2019 14:15
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna