Cea de-a cincea ediție a Conferinței Internaționale de Educație Nonformală va avea loc în perioada 4-6 octombrie. Evenimentul este organizat de către Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic al Facultății de Științe Socio-Umane din cadrul ULBS, în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș, și se desfășoară la Hotelul Continental Forum Sibiu și la Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureș.
Conferința este susținută de parteneriatul ULBS-HPI (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu - Institutul „Hasso Plattner”) și de Primăria și Consiliul Local Târgu Mureș.
La această conferință participă specialiști din domeniul educațional din prestigioase universități din țară și străinătate, care abordează în principal problematica educaţiei nonformale.
"Obiectivul principal al conferinței este schimbul de bune practici în educația nonformală și dezvoltarea competenţelor agenţilor educaţionali participanţi de a proiecta și desfăşura activități educative cu impact pozitiv la nivelul elevilor și studenților. Prezenţa specialiştilor din mai multe ţări europene contribuie la crearea unui cadru dinamic, complex şi creativ de desfăşurare a conferinţei focalizată pe tema educaţiei nonformale", spun organizatorii.
Potrivit prof. univ. dr. Daniel Mara, „Consiliul Europei încurajează statele membre să promoveze egalitatea de șanse și echitatea în educație prin recunoașterea formării și a competențelor dobândite de tineri prin educație, învățare nonformală și prin identificarea diferitelor modalități de certificare a experiențelor și a calificărilor dobândite în acest cadru. Este necesar ca specialiștii implicați în procesul de elaborare a politicilor legate de educație să aibă continuu în atenție faptul că educația nonformală reprezintă o parte esențială a procesului de învățare și să considere educația nonformală ca element integrant al procesului de învățare pe tot parcursul vieții”.
La sesiunile în plen vor susține prelegeri profesori universitari - din Italia: Massimiliano Fiorucci, Fabio Bocci, Marco Catarci de la Universitatea Roma Tre, Maria Antonella Galanti, Donatella Fantozzi de la Universitatea din Pisa, Luca Decembrotto, Luca Ferrari, Marco Nenzioni de la Universitatea din Bologna, Tamara Zappaterra de la Universitatea din Ferrara; din Germania: Karl-Heinz Aschenbrenner de la Universitatea din Ludwigsburg. De asemenea, vor susține prelegeri în plen și profesorii Mușata Bocoș de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj Napoca și Daniel Mara de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Se vor desfășura 14 workshopuri care vor oferi celor 120 de participanți oportunitatea de a participa activ la programele propuse, de a dezbate probleme actuale din educație și mai ales de a propune soluții și modalități de abordare constructivă a actului educațional.




Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1604
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1604
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...