Care este diferenţa dintre două persoane (publice), care nu au explicaţia memoriei de perspectivă (politică)? Care este diferenţa dintre două voturi, prin complicitatea închipuirii de sine?
Nu tac, nici d'al dracului, când se tace prin "politica pudică" a interviurilor fără conţinut. E tăcerea prevestitoare a turului doi, de unde te poţi infecta cu idei la mâna a doua. Sau, ne-am înregimentat într-o haiducie pasivă: umanizarea electoratului prin polizarea votului politizat.
Un truc complicitar, dar constituţional. Să nu-i spunem troc al virtuţilor, ceea ce ar fi doar o reinterpretare a politicii virtuale dintr-o campanie fără protagonişti "turaţi" prin dezbateri mimate la televiziunile de ocazie publicitară. E doar "pudismul" prin care, fiecare, acceptă trocul dintre virtuţile individuale şi complicitatea, asumată, la două capete. Ca o implozie siameză, dar fratricidă.
După primul turnir electoral au murit caii, cei care i-au suportat pe jocheii improvizaţi într-o demonstraţie pe greabănul politicianist dintr-un manej naţional. S-au aruncat (s-au vândut?) la fier vechi armurile care nu erau pe măsura candidaţilor. Unii au fost ruginiţi, pe la încheieturi şi articulaţiile convingerilor: m-a surprins "acneea" verbală a unui fost diplomat, promiţând ceea ce e "îndemnat să facă". S-a descurcat, dar a descărcat discursul prin tranşarea, ironică, a motivaţiei electorale.
                                                 ***
Cei doi din turul secund nu-şi secondează fusul electoral de pe cadranul orb al timpului scurs. Cei doi nu au sex politic. Şi-au trucat exprimarea fără conţinut: unul se leneveşte, în zona compromisului cu sine, cealaltă este înverşunată, în spaţiul monologului fără ecou.
Dacă te compromiţi, îţi trebuie un vot consistent, prin care se discern diferenţele realităţii promise. Amândoi sunt pudici, în sensul: nu am văzut ce s-a întâmplat, deci, nu există! Amândoi sunt identici, prin frica de exprimare directă într-un dialog cu martorii votanţi:
- unul s-a concentrat într-un monolog concentric de-sine-cotrocenist, devenind ucenicul veşnic compromis al meşterului Manole:
- cealaltă nu are pudismul exprimării, fiind inexpresivă, ca o zidăriţă care îşi tencuieşte propria umbră.
Demonstraţia nu compensează realitatea: doi într-un sac nu vor avea suficient oxigen politic. Electoratul nedecis, deci pudic, va diferenţia între complicităţile de alcov: votul sau uitarea prin indiferenţă pudică...