Toleraţi-l. Nu fiţi fanatici nici măcar religioşi
Nu-l urâţi. Lăsaţi haterii să facă spume. Ştiţi doar că vorbitul e, de fapt, un har. A grăit ce-a născocit mintea altora. Când n-ai copii, de unde poţi să ştii cum e să ai? E ca trăitul într-o grotă: cine să-ţi deseneze soarele, să-ţi facă bezna ţăndări? Să-l poţi barem imagina mijind prin ungherele minţii. Familia e, fără aşa un dar, sluţită. E o scară spre cer cu trepte lipsă. Constituţia a definit-o după cum s-au priceput pricepuţii vremii. Pricepuţii de-acum o vor schimbată. Vor s-o ia la rindeluit pentru ca aşchia să sară departe de unchi. Să priceapă şi ciudaţii ăştia de rit vechi. Ciudaţi convinşi că doar femeia şi bărbatul pot crea viaţă dintr-o familie normală. Ciudaţi care, în loc de mall, merg la biserică. Ca să se roage. Cu mâinile împreunate şi nădejdea încredinţată unei fiinţe care stârneşte constant indignarea dintîiului inginer, deontologul neamului.


C-aşa i-au învăţat părinţii. Şi bunicii. Ba chiar şi străbunicii îşi nimiceau la fel fantasmele. Ori asta e calea fanatismului religios, a observat purtătorul de gânduri, Nevorbitul. Ori noi citez "trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt. Nu suntem toţi la fel". Corect. Unii "e" proşti, alţii "decât" nemernici. Unii-s normali, alţii profund anormali. De când a ajuns leac beteşugul? Doi ani ne-a tăinuit-o Nevorbitul provenit dintr-o minoritate, iată, etnică şi religioasă. Lucru bine tăcut. Oare dacă-n noiembriele ăla îşi făcea din toleranţă năframă, mai ieşea basma curată? Se mai opintea Diaspora să dea din feisbuci? Ce ne sperie azi? Nici măcar răul cel mare, câtă vreme ştim deja: cel mai bine e să alegem răul mai mic. Iar dacă-i musai, n-avem decât să-l luăm la tolerat.


Preot Nicolae STREZA
2898
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2898
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1827
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1827
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...