Sf. Mare Mucenic Dimitrie
În fiecare an, pe 26 oc¬tombrie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe unul dintre cei mai de frunte mucenici ai săi, pe sfântul şi marele Dimitrie. Fiu al Tesalonicului, ostaş şi guvernator al cetăţii, Sf. Dimitrie va fi ucis din ordinul împăratului Maximian Gale¬riu (284-311), pentru vina de a fi mărturisit pe Hristos.
Astfel, sfântul şi marele mucenic Dimitrie, supranu¬mit Izvorâtorul de mir, este unul din nesfârşitul şir al acestor eroi ai credinţei, care şi-au mărturisit cu tărie şi fără com¬promis credinţa în Hristos, pe care au pecetluit-o cu sân-gele lor, primind astfel cununa muceniciei.
Prin aceasta el dă dovadă de curaj şi bărbăţie, opu¬nându-se păgânismului şi dă, în acelaşi timp, expresie sentimentului său de iubire pentru Acela care din iubire. S-a jertfit pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Astfel, Dimitrie se situează în rândul acelora care, prin patimile şi moartea lor, şi-au încununat suferinţele cu laurii biruinţei.
Ei, martirii, nu aveau altă vină în afară de aceea de a-L considera Dumnezeu un om care a murit ca un tâlhar pe cruce. Această credinţă punea în pericol credibilitatea religiilor romane păgâne şi mai ales cultul împăratului. De aceea, autorităţile romane au declanşat o prigoană fără pre¬cedent împotriva creştinilor. Tortura, bătaia, fiarele sălba¬tice, securea, cuptorul înroşit, smoala fiebinte ş.a. aveau cu atât mai multă preţuire cu cât puteau aduce mai multe chinuri celor ce ar fi îndrâznit să mărturisească "Sunt creş¬tin". Cel care avea o astfel de îndrăzneală ştia dinainte la ce trebuie să se aştepte.
Sfinţii martiri au avut acest curaj şi au mărturisit cu putere pe Hristos. De aceea, biruinţa lor se confundă cu biruinţa lui Hristos. Conform sinaxarului, Sf. Dimitrie era guvernator al Tesalonicului în secolul al IV-lea, şi a fost martirizat prin stră¬pungere cu suliţa, din ordinul împăratului, pentru faptul că nu numai că se declarase creştin ci, în închisoare fiind, a binecuvântat şi a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe Creş¬tinul Nestor, care îi ceruse aceasta spre a putea birui pe păgânul Lie. Acest Lie era un luptător vestit care trăia la curtea împăratului şi care sfida, cu forţa lui, pe toată lumea. Pe el împăratul îl punea să se lupte cu creştinii pe un pod înalt, de unde îi arunca în suliţe, spre amu¬zamentul asis¬tenţei. Nestor, nemai¬pu¬tând răbda masacrul la care erau supuşi creştinii, cu bine¬cuvân-tarea Sf. Dimi¬trie, merge la luptă şi îl aruncă pe Lie în suli¬ţele pregătite pentru creştini.
Mânios, împăratul a porun¬cit să fie uci`i atât Nestor, cât şi protectorul său. Şi astfel şi-a dat sufletul, în mâinile lui Dumnezeu, Sf. Dimitrie, în jurul anului 300 d. Hr. Sf. Dimitrie, pe care Biserica îl pomeneşte în această zi, cheamă în amintirea noastră întreaga luptă pe care au dus-o toţi martirii creştini de pretutindeni şi dintotdeauna.


Preot Nicolae STREZA
3240
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3240
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2194
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2194
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...