De sâmbătă, şoferii vor putea circula doar în sens unic pe străzile Octavian Goga şi Argeşului.
Peste câteva săptămâni, şi Calea Dumbrăvii va fi cu sens unic, pe o porţiune, la fel şi Calea Cisnădiei.
Sistemul de circulaţie în zona aflată în apropierea străzilor Calea Dumbrăvii, Argeşului şi Goga se va schimba parţial de sâmbătă.
"Începe implementarea sistemului de sensuri unice. Strada Goga se va finaliza, se vor realiza marcajul rutier şi semnele de circulaţie, iar strada va fi dată în circulaţie cu sens unic, aşa cum este prevăzut în sistemul de circulaţie pe care l-am supus aprobării şi consultării publice încă din primăvara acestui an. Începând de sâmbătă, pe strada Goga se va circula în sens unic, din oraş, înspre afară.
Tot de sâmbătă se va introduce sens unic pe strada Argeşului, pe care se va circula dinspre Goga înspre Dumbrăvii, pe deal în sus cum ar veni. Strada Vlahuţă, care va funcţiona în pereche cu strada Argeşului, este deja cu sens unic, aici se va circula de pe Dumbrăvii înspre Goga", a explicat ieri, în conferinţa de presă, primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Practic, modificările în sistemul de circulaţie din zonă se vor pune în practică treptat, pe măsură ce se încheie lucrările pe străzi.
Modificări de sâmbătă
Pe strada Octavian Goga au fost finalizate lucrările de reparaţii după intervenţiile la reţelele de utilităţi şi a fost creat un sens giratoriu la intersecţia acestei străzi cu strada Nicolaus Olahus.
Începând de sâmbătă, 9 noiembrie, pe strada Octavian Goga se va circula în sens unic, dinspre strada Dimitrie Anghel spre strada Argeşului. Pe tronsonul dintre strada Dimitrie Anghel şi strada Nicolaus Olahus se va circula în ambele sensuri pentru a permite ieşirea din parcarea Sălii Transilvania în ambele sensuri.
Tot de sâmbătă, pe strada Argeşului se va circula în sens unic dinspre strada Octavian Goga spre Calea Dumbrăvii.
Şi pe Aleea Călăreţilor se va institui sensul unic în acest sfârşit de săptămână, dinspre strada Panait Cerna spre strada Argeşului.
Pe strada Goethe sensul unic a fost deja instituit, dinspre strada Bahluiului spre strada Alexandru Vlahuţă.
Şi pe strada Alexandru Vlahuţă a fost deja implementat sensul unic, dinspre Calea Dumbrăvii spre strada Octavian Goga. Pe restul străzilor din zonă se lucrează în continuare la montarea de semne şi la efectuarea marcajelor pentru implementarea sensurilor unice. Pe strada Vasile Alecsandri se circulă de asemenea în sens unic în prezent, dinspre strada Al. Vlahuţă spre strada Ioan Slavici.
Modificări ulterioare
Primarul Klaus Iohannis a explicat că, după ce vor fi gata lucrările pe Calea Cisnădiei, circulaţia va fi în sens unic, din Mihai Viteazu înspre ieşire, până la intersecţia cu Dima.
Strada Dima va fi cu dublu sens, pentru a permite celor care intră în oraş din Cisnădie să vină pe Dumbrăvii şi să intre direct în oraş.
Aceste modificări nu intră însă în practică decât peste câteva săptămâni. Tot peste câteva săptămâni şi circulaţia pe Dumbrăvii va fi în sens unic.


Preot Nicolae STREZA
2586
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2586
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1526
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1526
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...