"Am o veste proastă, foarte proastă". La telefon, vocea pierdută a Ilenei, care îmi taie respiraţia. Ileana e un om calm, extraordinar de calm, şi să simţi că e agitată nu e în regulă. Am cunoscut–o acum mai bine de trei ani, când a venit curajoasă şi hotărâtă la redacţie să ne roage să publicăm povestea Ioanei, o fetiţă care avea nevoie de un implant cohlear, pentru a putea auzi. Ileana e unul din oamenii, din păcate atât de rari astăzi, cu suflet uriaş şi dăruire cât cuprinde. Răspunde "prezent" ori de câte ori e nevoie de ajutor, se zbate, pune câte o bucată de suflet în tot ceea ce face şi sunt norocoasă că am avut şansa să întâlnesc un om ca ea.
Povestea Ioanei

Ileana mi-a povestit, în luna iulie, despre Ioana. Ioana Costea, o tânără de doar 19 ani, abandonată de părinţi, crescută de bunici şi venită la Sibiu, dintr-un sat din Vâlcea, să-şi facă un rost în viaţă. Un copil extrem de cuminte, muncitor şi cu inimă mare, atât de mare încât "ar fi în stare să-şi dea sufletul pentru oricine", după cum spunea Lili, cea mai bună prietenă a ei. Înainte de BAC, Ioana a aflat că are leucemie. Ca în marea şi dureroasa majoritate a cazurilor de acest gen, fraţii Ioanei nu au fost compatibili, şi singura ei şansă ar fi fost un transplant în străinătate, a cărui valoare depăşea 100.000 de euro.

"Toţi pentru unul! Toţi pentru Ioana Costea!"

Enorm de multă lume a întins o mână pentru Ioana. Povestea ei, ajunsă la noi prin intermediul Ilenei, a mişcat mii de oameni. Toată vara, colegi, profesori, prieteni, organizatori de evenimente, au strâns bani şi i-au depus în conturile fetei. Pentru Ioana s-au plimbat zeci de voluntari cu urne mobile în cadrul unor evenimente, s-au donat încasări din spectacole, s-au implicat oameni care doar i-au citit povestea în ziare sau au văzut-o la televizor, şi au fost mişcaţi. Îmi amintesc acum de domnul care mi-a pus în mână, pe scările redacţiei, 10 milioane de lei vechi, rugându-mă să-i depun în contul Ioanei, pentru că are şi dânsul o fată pe care o cheamă la fel. Sau de bătrânul paralizat care a sunat la redacţie şi ne-a rugat să trecem să luăm banii de la el de acasă, pentru că nu se poate deplasa, şi care i-a dat Ilenei 500.000 de lei vechi.

Eternele liste de aşteptare

Erau strânşi peste 50.000 de euro, enorm dacă stai să te gândeşti că sunt doar bani din donaţii, şi Ioana aştepta, pe un pat de spital, să primească diferenţa de bani de la instituţiile abilitate să-i ofere sprijin. Clinica unde ar fi trebuit să facă transplantul nu o primea dacă nu avea toată suma. Ieri dimineaţă, Ileana m-a sunat să-mi spună că, de miercuri noaptea, Ioana se ţine de mâini cu îngerii. Că în spital, la Târgu Mureş, genele au clipit ultima dată peste ochii mari, căprui, ochii pe care-i văd şi acum, miraţi, deasupra măştii de protecţie, astă-vară, pe o bancă din curtea spitalului.

În loc de epilog

Scriu măcinată de o revoltă surdă, împotriva unui sistem care încă o dată a învins. Ioana era pe listele de aşteptare, să primească bani de la instituţii ale statului pentru care ea reprezintă doar dosarul cu numărul x. Îmi aduc aminte de Nicu, alt vis frânt, şi mă macină şi mai tare vorbele Ilenei. "Era numărul 200 şi ceva pe listele de aşteptare, avea nevoie de 10 vieţi ca să se ajungă la ea". Pentru Ioana, pentru cei ca ea, atâţia, fiecare zi în plus de aşteptare înseamnă o şansă mai puţin. Birocraţia e uriaşă, "nu sunt fonduri" e un laitmotiv şi în timp ce pe listele de aşteptare curg alte şi alte nume din trupul Ioanei şi al atâtor altora se scurge încet viaţa.

Astăzi sau mâine, Ioana va intra pentru ultima dată pe poarta casei de la Grebleşti. Doi bunici, "mama şi tata" pentru Ioana, rude, colegi, profesori şi prieteni, îi vor veghea, încremeniţi de durere, tăcerea. Dumnezeu s-o odihnească în pace!