„Cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17)

Cu adevărat mari şi sfinte sunt toate praznicele sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.

Prilejuri de bucurie şi de înălţare duhovnicească sunt aceste sfinte sărbători ce aduc în sufletele noastre bucuria întâlnirii cu Părintele Ceresc, cu Maica Prea Curată şi cu Sfinţii şi bineplăcuţii lui Dumnezeu. Dar niciuna – în afară de Sfânta Înviere – parcă nu aduce atâta lumină şi bucurie precum sărbătoarea Naşterii Domnului sau Crăciunul. Şi aceasta pentru că este sărbătoarea care a izvorât cele mai multe şi mai frumoase colinde şi tradiţii prin care credincioşii îşi arată neţărmurita mulţumire faţă de venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, a buneivoiri a lui Dumnezeu „care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” la plinirea vremii a trimis pe Fiul Său, „născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere ca să dobândim înfierea” (Gal. 4, 4-5), după cum mărturiseşte Sf. Apostol Pavel.

Sfintele slujbe, cu frumoasele cântări bisericeşti din aceste zile şi colindele străbune sunt expresia bucuriei negrăite aduse de îngeri la peştera sărăcăcioasă din Betleem unde s-a cântat întâia oară „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Această sfântă bucurie reiese şi din îndemnul colindei din Ardeal:

Mărire întru cei de sus

Îngeri cântare au adus

Că Hristos azi s-a născut

Lumea cu dar a umplut.

 

Juni, bătrâni, bărbaţi, muieri

Şi voi pruncuţi tinerei

Veseliţi-vă cântând

Preamărind pe Fiul Sfânt.

 

Darul cel mai mare pe care Dumnezeu putea să-L facă oamenilor a fost acela de a trimite în lume pe unicul Său Fiu, ca să vindece toată rana şi neputinţa, ca să şteargă lacrima de pe toată faţa şi să ne răscumpere din moarte.

Cugetând la această mântuitoare taină a întrupării Domnului, Pavel, apostolul neamurilor, grăieşte: „iar când bunătatea Mântuitorului nostru Dumnezeu s-a arătat, El ne-a mântuit nu din faptele cele întru dreptate săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi din belşug prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”. (Tit 3, 4-6)

Naşterea Pruncului Iisus a unit cerul cu pământul, reînnoind legământul dintre Dumnezeu şi om, mântuind lumea din păcat şi din moarte, ridicându-l pe om la comuniunea deplină cu viaţa veşnică a Sfintei Treimi. De aceea, un părinte apostolic, Sf. Clement Alexandrinul, tâlcuind acest adevăr mântuitor spune: „Omul este asemenea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este asemenea omului”, iar Sf. Grigorie de Nissa grăieşte mai lămurit că: „Omul este chipul uman al lui Dumnezeu”, iar marele Atanasie concluziona: „Dumnezeu s-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască”.

Oare cine ar putea cuprinde în toată măreţia lor binefacerile mântuitoare ale Întrupării Fiului lui Dumnezeu, atât pentru viaţa noastră, cât şi pentru lumea înconjurătoare?

Cine oare ar putea tălmăci, aşa cum se cuvine, taina smereniei lui Hristos care s-a îmbrăcat, aici în ieslea Betleemului, cu trupul nostru omenesc? Taina smereniei este întruparea, pentru că Dumnezeu n-a voit să mântuiască lumea din înălţimile cerului slavei Sale, sau printr-un trimis al Său, fie înger, fie om. Hristos a binevoit să se deşarte pe sine, adică să se smerească, părăsind sânurile Tatălui şi slava Sa şi făcându-se El însuşi om adevărat – dar fără de păcat.

Prin aceasta, Mântuitorul ca om este unit cu toţi oamenii, întrupând în Sine întreaga omenire ce cu dor aştepta izbăvirea din robia păcatului şi a celui rău.

Crăciunul asta însemnează, înomenirea lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului, precum zice acelaşi sfânt părinte Atanasie cel Mare: „Domnul vine să se înfrăţească cu noi, ca să ne facă pe noi toţi fii ai celui Prea Înalt şi să ne facă pe toţi fraţi între noi”.

Cunoscând toate aceste lucruri, ca şi creştini, se cuvine în această zi de mare sărbătoare – după spusele Sf. Ioan Gură de Aur „să săltăm de bucurie şi prăznuind să ne minunăm şi să ne uimim de taina cea mare a înomenirii lui Hristos care covârşeşte toată priceperea omenească” căci Naşterea lui Hristos, zice Sf. Ioan Damaschinul „este cel mai mare şi singurul lucru nou sub soare de la întemeierea lumii”.

Deşi suntem chemaţi la bucurie în aceste zile de ales praznic, deşi cântăm cu îngerii şi cu „strămoşii în cor / colindul sfânt şi bun” totuşi sufletele noastre sunt greu încercate de vremurile pe care le trăim, vremuri în care pandemia de Coronavirus aduce atâta tristeţe şi suferinţă în sânul neamului nostru, când mulţi dintre semenii noştri au murit înainte de vreme şi când este atâta tulburare şi nelinişte în societate, în familie şi chiar în sânul Bisericii.

Ni se strânge de asemenea inima când vedem că în lume mai există atâta nedreptate, asuprire, lăcomie, jaf şi hoţie, intrigă, ură, dispreţ faţă de aproapele, nepăsare faţă de Dumnezeu, sărăcie, foamete, boală şi moarte. În faţa tuturor acestor încercări trebuie să ne întărim credinţa, să ne fortificăm iubirea şi să nu ne pierdem nădejdea. Să ne înmulţim rugăciunea şi la sfânta Biserică şi la casele noastre, să fim mai smeriţi şi mai ascultători faţă de învăţăturile sfinte ale Evangheliei lui Hristos, faţă de sfaturile autorităţilor civile, medicale şi bisericeşti şi să căutăm să împlinim îndemnul părintesc: „Bucuraţi-vă creştineşte în suferinţele voastre, pentru că numai aşa le veţi putea birui, în aşa fel ca bucuria voastră de pe urmă să nu mai poarte într-însa urmele durerilor prin care aţi trecut”.

Nimic în lume nu poate fi schimbat fără Dumnezeu, pentru că nimeni şi nimic nu-l poate elibera pe om din toate aceste nenorociri şi încercări decât puterea lui Hristos care ni se împărtăşeşte prin lucrarea sfinţitoare a harului Sfântului Duh. Numai acesta îl poate schimba pe om, îl poate renaşte la o viaţă nouă, plină „de har şi de adevăr”. (Ioan 1, 14)

Aşadar să poposim şi noi câteva clipe în această zi de mare praznic creştin, cu magii şi păstorii în faţa ieslei minunate şi să-i aducem şi noi Celui ce s-a născut, florile dragostei şi ale recunoştinţei noastre pentru tot ajutorul bogat în har şi lumină pe care ni l-a dat, în lupta împotriva răului, a păcatului şi în năzuinţa noastră spre mai bine, spre îndreptare şi desăvârşire, spre tămăduire sufletească şi trupească.

Şi acum, să-L rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să ne binecuvinteze ca să petrecem Sfintele Sărbători ale Crăciunului, ale Anului Nou şi ale Botezului Domnului, cu pace, cu sănătate şi bucurii curate şi să le ajungem întru mulţi şi fericiţi ani !

Naşterea lui Hristos să ne fie de folos!

† VISARION

Episcopul Tulcii