Polițiștii sibieni au continuat acțiunile de verificare în contextul stării de alertă. Au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina un număr de 660 de persoane.


De asemenea, au fost verificate 36 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 240 de mijloace de transport, din care 6 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 de lei, dintre care patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii carantinei, în valoare de 16.000 de lei. Au fost date și 7 sancțiuni pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție, în valoare de 1.500 de lei și o sancțiune cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.
Pentru nerespectarea măsurii carantinei, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Sibiu au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei unui tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat și carantinat în orașul Săliște, depistat în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea.


De asemenea, tot pentru nerespectarea măsurii carantinei, polițiștii din cadrul Poliției orașului Copșa Mică au sancționat o femeie în vârstă de 27 de ani, din Copșa Mică, un bărbat în vârstă de 28 de ani din Axente Sever și un bărbat în vârstă de 69 de ani, din satul Cenade, cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.
Preot Nicolae STREZA
2595
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2595
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1532
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1532
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...