Un încântător psiholog şi sociolog al culturii urban-ruralui românesc, Ciprian Voicilă, ne propune un excelent excurs prin iconologia lumii. După câteva lucrări devenite deja brand jurnalistic- personal am învăţat mult din Arca lui Noe- de la neolitic la Coca Cola (Ars Docendi, 2002), Cartea cu bunici (Humanitas, 2007) sau Îngeri, zmei şi joimăriţe (Humanitas, 2008)- autorul nostru ne propune un experiment inedit: Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu (Ed. Martos, 2016, 265 pg.). Autorul consemnează: „Dacă vom sonda puţin în propria conştiinţa, vom descoperi că ceea ce ne deranjează în prezenţa unui homeless este adevărul dur, realitatea crudă pe care acesta o întruchipează şi care ne face să ne trezim pentru câteva secunde din confortul unei iluzii personale. Conştientizăm dintr-odată că într-o societate ca a noastră- a riscului, a concurenţei- nenorocirea care i s-a întâmplat lui se poate întâmpla oricând şi asupra noastră, distrugându-ne siguranţa, certitudinile, echilibrul interior, reperele în care am crezut. Cartea de faţă încearcă să descrie această realitate nemiloasă a străzii, în care homeless-ul, fiinţa condamnată să trăiască (şi de cele mai multe ori să şi moară) acolo, este cel mai calificat să ne iniţieze” (p.8). Pornind de la o cercetare anterioară- asumată editorial în volumul „De la stradă la ansambluri rezidenţiale. Opt ipostaze ale locuirii în Bucureştiul contemporan” (Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2016)- specializat în cultura ascultării persoanelor numite „oamenii străzii”, autorul ne pune înainte o sumă de ipostasuri citadine anonime, dar definitorii. Un exerciţiu de stare de vorbă absolut necesar. Veţi cunoaşte oameni, istorii şi zâmbete isteţe, incredibil articulate în zâmbetul mare, mare a lui Dumnezeu. Ion, Verge, Doru, Vasile, Doru, Ionuţ Adrian, Minache, Leon, Vasile, Sandu, Bogdan Florin, Gheorghe, Dan, Lari şi Sorinel sunt numele celor fără de casă dar care, prin Ciprian Voicilă, pot să-şi facă locaş în inima noastră. Lectură obligatorie celor care cred că le ştiu pe toate, lentilă de duh peste o lume incredibil de fragilă.

Pr. Constantin NECULA