O apariție a Editurii de Suflet m-a bucurat foarte tare. Este vorba despre lucrarea Părintelui Lev Gillet (Un monah al bisericii de Răsărit), Jertfa liturgică (București, 2021, 141 pg.). Părintele Lev Gillet (1893- 1980) propune prin 1971 o lucrare destinsă despre Dumnezeiască Liturghie. Atunci când am prezentat volumul lui Elisabeth Behr Siegel am povestit și despre importanța acestui om în viața credincioșilor ortodocși din Franța. Om inteligent, de mare credință și cu un accent de integralitate pastorală cu totul specială, ieromonah misionar în cel mai curat sens al cuvântului, avea să influențeze venirea în lumea Ortodoxiei a multor suflete. Dovedind că Occidentul nu este numai o provocare ci și o oportunitate pastorală specială. Itinerant în misiune (Liban, Anglia, Franța și Elveția) Părintele Gillet scrie această cărticică de introducere în Liturghie cu discreția omului adâncit în cunoaștere culturală și care a înțeles că nu este totul să deții un tezaur de valori dacă nu-l comunici acelora care au nevoie de el. Astfel se naște volumul acesta care cuprinde, pe de o parte, Însemnări despre Liturghie (15-82) și Fii preotul meu! (pp. 83- 136), un scurt tratat de teologie a preoției dar și de pastorală catehumenală, articulată pe valorile comunicării parohiale a adevărurilor pline de Har ale Ortodoxiei. Fără a fi o noutate în procesul de tâlcuire al Dumnezeieștii Liturghii, departe de consistența de conținut a marilor tratate despre Liturghie (Sf. Nicolae Cabasila, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Simeon Noul Teolog ori Sf. Sofronie al Ierusalimului, Theodor de Mopsuestia ori Isidor Pelusitorul) ori a frumoaselor tâlcuiri teologice moderne (Părintele Dumitru Stăniloae ori Robert Taft) comentariul Părintelui se încadrează în frumoasa acoladă a cărților cu folos direct spre credincioși. Poate că astfel de lucrări, multiplicate prin efort și documentare de valoare, ar face mai accesibilă mistagogia Tainei Dumnezeieștii Liturghii dinaintea oamenilor care o ascultă, o sorb cu iubirea care intuiește că dincolo de frumusețea cuvintelor și cântării este Dumnezeu Care se frânge pentru noi. Traducerea din limba franceză realizată de Maica Anastasia- aproape anonim asumată- merită consemnată pentru acuratețe și acordarea la liturgicul românesc.




Preot Nicolae STREZA
3404
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3404
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2321
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2321
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...