Personaje ca "Nilu Crocodilu", expoziţii, workshop-uri, lansări de carte sau albume, sunt doar câteva dintre activităţile celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu. Festivalul şi-a închis porţile ieri, după trei zile în care a reunit laolaltă zece autori talentaţi, cunoscuţi graficieni din ţară şi despre hotare, dar şi peste 800 de vizitatori dornici să afle mai multe despre istoria benzilor desenate.
Benzile desenate au fost principala ocupaţie a sibienilor weekendul trecut, aceştia participând în nenumărate rânduri la diferitele activităţi din cadrul festivalului care a debutat vineri, 4 aprilie. De vineri şi până duminică, festivalul şi-a primit publicul în diferite locaţii, printre care sala EXPO a Primăriei, Librăria Erasmus sau Welt Kultur.


Trei zile de benzi desenate
Programul festivalului a cuprins numeroase activităţi, faţă de care publicul sibian a arătat un mare interes. Sâmbătă şi duminică, trei worshopuri de desen au fost organizate pe rând de desenatorii Octav Ungureanu, Şerban Andreescu, Martin Robic şi Vlad Forsea, aceştia testându-le talentul la desen participatorilor. Tot în cele două zile, cele mai antrenante activităţi pentru desenatori au fost cele trei meciuri de benzi desenate, performanţe artistice în direct unde autorii au lansat provocări pe hârtie. Plecând de la o idee a primului desenator care a pus creionul pe hârtie, autorii au desenat în faţa publicului, realizând un excepţional dialog grafic. Orarul de sâmbătă a mai cuprins şi conferinţa moderată de Dodo Niţă, cel care a vorbit publicului despre benzile desenate franco-belgiene, unde, după îndelungi răsfoiri, a găsit peste 200 de benzi în care se vorbea despre România şi trei în care apărea Sibiul. În cadrul conferinţei, Francois Montier, unul dintre pilonii de bază ai acestui festival, a vorbit despre impactul pe care benzile desenate îl au în Sibiu, spunând că sibienilor le place să se vorbească despre oraşul lor. Totodată, a menţionat că principala preocupare a clubului de benzi desente pe care l-a înfiinţat este punerea în valoare a Sibiului, pentru că este un oraş plin de poveşti. Sâmbătă, festivalul s-a mai bucurat de o premieră: lansarea noului album al lui Alex Talamba, "Cei de Dincolo", la librăria Erasmus. Albumul de benzi desenate reprezintă o nouă colaborare între George Drăgan, cel care a pus baza scenariului, şi Alex Talamba, cel care este "vinovat" pentru desene şi culoare. O altă lansare a avut loc ieri, când revista "Comincs #20", proaspăt tipărită, a fost prezentată publicului. Pe parcursul celor trei zile de festival, vizitatorii au avut posibilitatea să admire trei expoziţii inedite aflate în sala EXPO: "Spirou Heros 5 etoiles", <> şi <>. De altfel, cei care au dorit şi-au procurat cărţile de benzi desenate ale autorilor prezenţi, împreună cu dedicaţiile acestora.
Desenatori de renume, împreună la Sibiu


Zece autori de renume a adus anul acesta Festivalul de Benzi Desenate la Sibiu. Timp de trei zile, aceştia au relaţionat cu publicul, le-au împărtăşit din experienţele pe care le-au avut şi au desenat sub ochii lor. Unul dintre invitaţii speciali ai festivalului a fost Dodo Niţă, considerat specialistul fără pereche al benzilor desenate româneşti, autorul "Istoriei benzii desenate româneşti" şi a altor volume. Un alt nume de succes al benzii desenate româneşti şi din nou oaspete al festivalului, după ce a luat parte şi la prima ediţie, este ilustratorul Şerban Andreescu, cel care îşi trece în cont o experienţă de peste 20 de ani în domeniile vizual şi media. Un nume de referinţă pentru noua generaţie de desenatori, remarcat atât în România cât şi în Franţa, este Alex Talamba (Tamba), cel care a venit la Sibiu pentru a-şi prezenta cel mai recent album, "Cei de dincolo". Octav Ungureanu, Vlad Forsea şi Alexandru Toma sunt alţi trei autori români de benzi desenate care au luat parte la festivalul de la Sibiu. Alături de aceştia s-au aflat şi trei autori francezi, care au reprezentat cu mândrie banda desenată la festivalul din Sibiu. Vorbim de Nylso, Martin Robic (Chapo), un tânăr desenator francez de 16 ani, şi Aubry Potrin, primul autor francez publicat în România.
Un festival adevărat
"Excelent, o ediţie fantastică." Aşa a definit Francois Montier cea de-a doua ediţie a Festivalului de Benzi Desenate. Dacă prima ediţie a fost mai degrabă "o încercare, dar cu un rezultat extraordinar, cea de-a doua a atins nivelul unui festival adevărat, cu diversitate artistică şi mult public interesat de benzile desenate", după cum a spus imediat după închiderea evenimentului Francois. De altfel, a mărturisit că munca de echipă este cea care a condus la realizarea festivalului, iar la aceasta au luat parte organizatorii, dar şi voluntarii. Cea de-a ediţie a Festivalul Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu a fost organizată de Asociaţia de prietenie <> şi Asociaţia <>, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi a altor sponsori. Ediţia 2014 a festivalului a luat sfârşit ieri, la orele amiezii, cu un ultim meci de benzi desenate. Finalul a adus cu el şi o serie de mulţumiri adresate organizatorilor, desenatorilor şi tuturor celor care au făcut posibilă această ediţie a festivalului. Organizatorii se gândesc deja la cea de-a treia ediţie, la care vor începe să lucreze încă de săptămâna viitoare. Cu toate că festivalul şi-a închis porţile ieri, acesta va continua de astăzi şi până vineri, 11 aprilie, cu ateliere de benzi desenate pentru elevii din şcolile şi liceele din Sibiu şi judeţ, în cadrul săptămânii "Să ştii mai multe, să fii mai bun".
Preot Nicolae STREZA
2595
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2595
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...