Tribuna
De ce în Maramureș și nu în Sibiu? De ce în Borșa și nu în Avrig? Așa DA, așa NU!
Pârtie olimpică de schi în Borșa – obiectiv realizat!
ADVERTORIAL
4068 vizualizari
Pârtie olimpică de schi în Borșa – obiectiv realizat!

Luni, 20 decembrie, s-a inaugurat pârtia olimpică de schi din localitatea Borșa, județul Maramureș.
Primarul orașului Borșa a depus, în 2018, la Ministerul Turismului, documentația completă (compusă din studiu de fezabilitate și proiect tehnic) pentru accesarea unui proiect în valoare de aproximativ 22 de milioane de euro. În 25 iulie 2019, în calitate de ministru al Turismului, am fost personal la Borșa, unde am semnat contractul de finanțare, care prevedea o contribuție a Ministerului Turismului de 90% din investiția de bază. Primarul s-a apucat de lucru, iar acum, orașul Borșa a devenit un punct de atracție turistică o dată cu inaugurarea pârtiei olimpice de schi, în lungime de aproape 3 kilometri.
În contrast cu primarul din Borșa, primarul orașului Avrig, care are la dispoziție un studiu de fezabilitate pentru o pârtie, a refuzat oferta făcută de mine, în calitate de ministru, și de consilierii locali ai PSD de a actualiza studiul pârtiei de schi și a accesa finanțarea de la Ministerul Turismului. Oferta cuprindea și sprijinul pentru ca Valea Avrigului să devină stațiune turistică, fiind îndeplinite toate condițiile, astfel încât proiectul să poată fi finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 90%.
Oferta lansată includea posibilitatea de a face turism timp de 365 de zile pe an deoarece proiectul putea să conțină și pârtie pentru sanie de vară și un centru wellness-spa. La data la care am făcut oferta, Ministerul Turismului putea să investească în acea pârtie de schi o sumă de până la 50 de milioane de euro. Domnul primar din Avrig, în antiteză cu primarul din Borșa și alți edili din țară, a refuzat cu încăpățânare și a făcut inclusiv o dezbatere publică pentru a-și convinge concetățenii să nu susțină o asemenea investiție în zona Avrigului, investiție care ar fi generat foarte multe locuri de muncă în Avrig și în toată zona.
Probabil, domnul primar al Avrigului va rămâne unicul primar din lume care a refuzat o investiție ce putea ajunge până la 50 de milioane de euro în localitatea pe care o păstorește, având un ministru sibian și niște consilieri care efectiv au tras de el pentru a-l convinge să depună proiectul.
Am fost onorat să fiu, luni, invitatul primarului din Borșa la inaugurarea pârtiei, unde am primit o diplomă de merit pentru implicarea mea în realizarea proiectului.
Am fost ministrul care, după 8 ani de zile, a adus bani la minister și a început proiecte noi în toată țara. Singura părere de rău a fost că un al doilea mare proiect din județul nostru - domeniul schiabil Bâlea-Capra – nu s-a putut realiza pentru că titularii proiectului nu au depus la minister studiul de fezabilitate pentru a putea să semnăm contractul și să începem investiția. Am reușit să prelungesc termenul pentru depunerea documentelor cu doi ani, deși trebuia eliminat din masterplanul de turism după un an, dacă nu depunea documentația. Imediat după ce a venit la guvernare PNL-USR, proiectul Domeniul schiabil Bâlea-Capra a fost scos definitiv din masterplanul de turism pentru că studiul de fezabilitate nu a fost depus. Pentru cei care nu cunosc procedurile, precizez că ministerul doar asigură finanțarea, primăria sau ADI-ul, ca titular de proiect, accesează fondurile în baza documentației depuse.
Îl felicit pe primarul din Borșa, ca și pe ceilalți primari din țară care au accesat fonduri de la Ministerul Turismului și au realizat investiții generatoare de profit pentru localitățile lor!


Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

.

.

.

.

.

.






comentarii
7 comentarii

Pe primarul din Avrig l-au si promovat in PNL Sibiu. Oameni cu viziune in PNL ha ha ha. A tunat si i-a adunat.
Avrig
22.12.2021 11:05
Pentru că politica "lucrez doar cu partidul meu" , promovată de fuhrer, este una păguboasă
V
23.12.2021 08:31
Zero proiecte europene sunt bani gratis pentru investitii in Valea Avrigului (trotuare, alei pietonale iluminiate, piste de biciclete, drumuri de drumetie, telegondole, parcuri, iluminat cu led pe vale, etc. ) insa noi ne limitam la cumetrii in primarie si poze pe fb, asta-i romania!
Ion
23.12.2021 10:33
Bai tolomacilor acest primar a modernizat infrastructura orasului , a ineput cu ce trebuia si a facut . Trif sigur va zbura din PSD pentru ca nu construieste nimic ci doar merge la poze acolo unde sunt primari rosii .
avrigean
23.12.2021 10:50
Tolomac esti tu mai postacule. Cand e ceva evident, oamenii schiaza pe partia olimpica, tu spui ca sunt poze. Partia, a fost realizata, exista si tu spui ca sunt doar poze. Mergi la Borsa s-o vezi si tu sa nu mai scrii aberatii.
@ avrigean
23.12.2021 11:10
@ avrigean -- te intreb ce ai baut sau ce fumigene ai inhalat -- avrigean ,vorbeste de -- Avrig iar tu te referi la Borsa -- Faptul ca nu sa realizat si la Valea Avrigului --se datoreste faptului ca politrucii astia bat doar din gura --( primarul din Bora a zis ,dar a si facut vezi primarul din Ciugud dat afara din psd dar care a pus comuna in fruntea tarii) -- facand poze si criticand adversarul , fara a pune mana la lucru e doar abureala in ochii oamenilor --- fiecare pasarica pe limba ei piere si bine ar fi sa piara urgent sa vina oameni capabili, seriosi care nu se uita la jepul lui ci la bunastarea cetatii.
mike
23.12.2021 23:02
Pai tocmai, primarul din Borsa a fost la minister, s-a zbatut sa obtina fondurile. Primarul din Avrig a refuzat ajutorul si a facut dezbatere publica sa nu se faca in Avrig proiectul. Intelegi diferenta dintre primarul din Borsa si Avrig? Intelegi care dintre cei doi e primar si care e retardat? Oricum nu cred ca intelegi pt ca ai putin creier.
@
24.12.2021 13:45
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna