Ovidiu Ganţ, parlamentarul Forumului Democrat al Germanilor din România, va candida pentru încă un mandat în Camera Deputaţilor la alegerile din decembrie.


Ganţ este deputat din anul 2004, el candidează la nivel naţional, dar la fiecare tur de alegeri a obţinut cel mai mare număr de voturi din judeţul Sibiu.
- "Cred că în ultimii 12 ani am avut un dialog foarte bun cu cetăţenii oraşului. Intenţia este ca şi în următorul mandat politica mea ca reprezentant al minorităţii germane, al FDGR în Parlament, să nu se modifice. Nu avem niciun motiv să ne schimbăm politica pe care am avut-o până în prezent, în sensul unei societăţi democratice în România şi a unei economii sociale de piaţă, a unei integrări şi mai bune în Uniunea Europeană, respectiv o politică de deschidere totală faţă majoritate şi celelalte minorităţi etnice, respingem în continuare orice tendinţă de enclavizare, de izolare", a spus Ovidiu Ganţ.
El a adăugat că FDGR este interesat în continuare să susţină învăţământul în limba germană, care este folosit nu doar de această minoritate, dar şi administraţiile locale, persoanele care au nevoe de asistenţă socială, etc.
Paul Jurgen Porr, preşeidntele FDGR, a vorbit despre contribuţia pe care Ganţ a avut-o în ultimii ani la aducerea unor firme germane aici, dar şi la integrarea României în UE.


- "Faptul că firma Bosch este în România, la Cluj şi la Blaj, faptul că firma Daimler este la Sebeş i se datorează în bună parte domnului Ganţ. Faptul că România în 2007 a intrat în Comunitatea Europeană nu este deloc străină de activitatea domnului Ganţ. Era un nucleu destul de remitent în 2006 împotriva intrării României în 2007, format din parlamentari germani care au spus că România nu este coaptă pentru Comunitatea Europeană. Datorită relaţiilor personale ale domnului Ganţ cu aceşti parlamentari, i-a determinat să vină în România, au stat vreo săptămână în Bucureşti, Sibiu, Timişoara şi Cluj şi s-au convins singuri că suntem mai europeni decât credeau ei că suntem. A fost hotîrâtor pentru a-şi schmba optica", a spus Paul Jurgen Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
Nu şi-a pierdut vremea copiind deoctorate
Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a vorbit despre Ganţ ca despre modelul ideal de parlamentar.
- "Domnul Ganţ se încadrează în profilul care poate să reprezinte cu onoare nu numai minoritatea germană dar şi comunitatea sibiană. Îl cunoaştem ca o persoană educată, ca o persoană de o moralitate exemplară atât în ceea ce priveştre activitatea publică cât şi viaţa privată, îl cunoaştem ca o persoană care nu este duplicitară, care spune cu subiect şi predicat ceea ce doreşte să exprime şi este un om cu principii. Nu promite ceea ce ştie că este nerealizabil. În ceea ce priveşte activitatea parlamentară este unul dintre cei mai prezenţi parlamnetari atât în plen cât şi la comisii", a declarat Astrid Fodor.
Primarul Sibiului a spus că Ovidiu Ganţ a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului Klaus Iohannis, iar acum îi stă aproape şi ei, iar faptul că însoţeşte fiecare vizită a parlamentarilor germani la Sibiu este foarte important, la fel cum este fparte important că a adus la Sibiu parlamentari germani.
- "Eu apreciez foarte mult la domnul Ganţ faptul că este exclusiv parlamentar. Nu ştiu ca din 2004 încoace să îşi fi pierdut timpul dând doctorate sau să le copieze, nu predă ore, nu are afaceri, deci efectiv se ocupă de munca de parlamentari. Ştim cu toţii că această muncă de parlamentari nu este uşoară, dacă ne gândim numai la numărul de acte care trebuie să fie aprobate în Parlament. Şi eu presupun că un parlamentar cel puţin le lecturează, dacă nu chiar le studiază. Cred că este o opţiune bună pentru sibieni", a mai spus Astrid Fodor.
Preot Nicolae STREZA
3353
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3353
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2289
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2289
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...