Tribuna
O tânără de 21 de ani, lovită mortal de un polițist
O tânără de 21 de ani, lovită mortal de un polițist

O tânără a decedat luni, 27 decembrie, în urma unui accident rutier. Aceasta a fost lovită mortal de o autospecială de poliție. 

Accidentul s-a produs pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita.

"Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita - Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă. În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita. De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință", spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei. 

"Echipajul SAJ împreună cu un echipaj Smurd au început  manevrele de resuscitare, victima fiind inconștientă la sosirea echipajelor. Din păcate prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarata decedata", informează SAJ Sibiu.





comentarii
1 comentarii

Purtatorii de uniforme, meltenii parveniti, lovesc din nou!

Nu trece ziua fara sa ne arate cat de isteti sunt ei!
29.12.2021 09:19
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna