Lucrări de 6 milioane lei finalizate în Cartierul Hipodrom. Drumuri, trotuare, iluminat și spații verzi moderne
Constructorul contractat de Primăria Sibiu a finalizat lucrările de reparații capitale în cartierul Hipodrom I, în zona cuprinsă între străzile Calea Cisnădiei – str. N. Iorga – Aleea Frații Buzești, investiție care se ridică la aproape 6 milioane de lei.


Carosabilul și trotuarele au fost reabilitate prin refacerea stratului de asfalt, aproximativ 300 de locuri de parcare cu dale înierbate au fost amenajate în această zonă, rețeaua de iluminat public a fost complet modernizată, fiind instalați stâlpi noi de iluminat și corpuri cu LED, eco-eficiente.
Investiția a presupus și amenajarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate. Sistemul de colectare a apelor pluviale a fost îmbunătățit prin suplimentarea gurilor de scurgere, iar zonele verzi au fost amenajate cu gazon și arbori.


“Modernizarea cartierelor și a străzilor, construcția de zone de agrement și sport, amenajarea de noi zone verzi și revigorarea parcurilor fac parte din programul Smart Living Sibiu, sub umbrela căruia am adunat toate aceste proiecte pentru comunitate. Scopul nostru este ca, prin aceste proiecte, Sibiul să nu devină smart doar prin soluții IT sau tehnologizare, ci să fie un oraș în care sibienilor să le placă să locuiască. Pentru aceasta trebuie să existe și parcuri și locuri de joacă și curățenie și străzi puse la punct”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, potrivit unui comunicat de presă a Primăriei Sibiu.
Două locuri de joacă noi au fost amenajate în zonă, unul pe strada Nicolae Iorga și unul pe Aleea Frații Buzești, însumând 850 de metri de elemente și instalații de joacă. Locurile au fost îngrădite pentru siguranța copiilor și sunt pavate cu scoarță de copac. În zona acestora au fost amplasate bănci, coșuri de gunoi și câte o cișmea cu apă potabilă.
„Primăria continuă investițiile în cartiere cu modernizarea zonei Ștefan cel Mare – Broscărie care este deja în lucru și pregătește achiziția lucrărilor pentru două noi zone din cartierul Hipodrom: una între străzile Luptei – N. Iorga - Bulevardul Vasile Milea și a doua între străzile Rahovei – Oștirii – Bulevardul Mihai Viteazu. De asemenea, este în lucru proiectul pentru reparații capitale în cartierul Ștrand”; potrivit aceluiași comunicat.
Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1604
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1604
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...