
În ultimele trei zile ale săptămânii care a trecut, în superbul decor al toamnei din întreaga zonă a comunei Râu Sadului, peste 400 de pasionaţi iubitori ai munţilor - dintre care 80 şi-au adus şi copiii - au participat la a IlI-a ediţie a Festivalului de Creaţie şi Interpretare Cultural-Artistică „Sus pe creasta munţilor”.
Excelent organizat de reputatul Club ecologic-montan „Nordic” din Sibiu (preşedinte Dorin Aculai), complexul eveniment s-a desfăşurat pe parcursul a trei probe de concurs (Cultural - Artistic; Stand Expoziţional; Proba Slide Show / video).
Acţiunea a oferit participanţilor posibilitatea parcurgerii unor trasee turistice, probe de orientare sportivă şi verificarea cunoştinţelor teoretice de ecologie, geografie, floră şi faună. La toate au fost întocmite şi clasamente separate. Notabil este şi faptul că participarea copiilor (de sub 14 ani) a fost efectivă, echipajul distinct participând inclusiv la proba culturală.
La Concursul de turism-sportiv „Cupa Prieteniei”, locul I a revenit echipajului de la Palatul Copiilor din Sibiu; locul II - celor de la Clubul „Cutezătorii Munţilor” din Satu Mare; iar locul III - formaţiei Clubului de turism montan „Măgura” din Cisnădie.
Au fost premiaţi concurenţi la toate probele şi secţiunile de concurs. Podiumul clasamentului general a revenit formaţiunii ”La Familia" din Bucureşti; echipei "Gaşca Veselă ” din Râmnicu Vâlcea şi echipajului "Creasta Cocoşului” din Baia Mare.
În acţiunea „Împreună reciclăm”, deschisă copiilor şi tinerilor de până la 18 ani (au fost adunate pentru reciclare produse electrice, electronice şi electrocasnice de mici dimensiuni, defecte-uzate, precum baterii, acumulatori, lanterne, becuri, ceasuri, telefoane, jucării etc.) primele trei locuri au revenit echipajelor de la Şcoala Generală nr. 3 Cisnădie; Liceului "Heltau” Cisnădie ; "Cutezătorii Munţilor” Satu Mare, iar menţiune celor de la - "Palatul Copiilor” Sibiu.
Generoasa sală a Complexului Turistic NORA, din Râu Sadului, a găzduit - timp de 8 ore - concertul şi prezentările artistice ale celor 27 formaţii coral-instrumentale de cântece montane, folk, recitări, pantomimă şi entuziasm care, dincolo de satisfacţia celor peste 350 de participanţi la spectacol, a pus la grea încercare Juriul prezidat de Valeriu Delcă, directorul Direcţiei de Cultură din Sibiu.
Ca şi titlul acestei ample manifestări şi cel al articolului provin din versurile unor cântece lansate în aula turismului montan din urmă cu 30-40 de ani când, în judeţul nostru activau 36 cluburi de turism montan, iar Federaţia Română de Turism-Alpinism situa Sibiul pe primul toc în ţară. Numeroase asemenea cluburi din anii ‘70-80 sunt - spre lauda stafurilor lor - active şi în prezent (Amicii Munţilor, Nordic, Alpin-Club, Corydalis, Măgura, Genţiana ş.a.) - acţionând în actualele condiţii sociale, mult diferite de fostele vremi.
Al. CONSTANTINESCU
| Un (alt) sibian în România Educată. Elena Lotrean: „Este periculos să fim proști” |
| Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
| TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
| Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
| S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
| Hotelul de Gheata de la Balea lac |
| Ansamblul "Cindrelul |
| Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
| Film prezentare |