Înregistrarea cererilor de deschidere a drepturilor noi de pensie, prin telefon sau mail
Operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor noi de pensie se va realiza telefonic sau pe e-mail. Anunțul a fost făcut de Casa Județeană de Pensii Sibiu, în contextul prevenirii răspândirii și infectării cu coronavirus. Măsura va înceta odată cu finalizarea stării de urgență.
"Persoanele care îndeplinesc cumulativ condițiile de vârstă și stagiu de cotizare necesar pentru acordarea pensiei limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parțială, pensie de urmaș sau cei care solicită pensie de invaliditate și au emisă decizie medicală de încadrare în grad de invaliditate(de către Comisia de Expertiză medicală) pot înregistra telefonic sau pe e-mail solicitarea de înscriere la pensie, după caz. Ulterior, aceste persoane vor fi anunțate telefonic pentru a prezenta documentația necesară, conform legii, în original și copie", spune Dorel Aldea, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Sibiu.
Persoanele care au domiciliul în raza Casei Județene de Pensii Sibiu pot solicita înregistrarea cererii de înscriere la pensie dosar nou, telefonic, la numerele de telefon: 0269-211321-serviciul stabiliri tasta 2 sau 0269-254100. Prin e-mail, pot trimite solicitările la: gabriela.bosnea@cnpp.ro · luciana.rosu@cnpp.ro · cristina.apostol@cnpp.ro.
Informațiie generale se vor acorda telefonic la numărul 0269-218130.
Persoanele care au domiciliul în raza Casei Locale de Pensii Mediaș pot solicita înregistrarea cererii de înscriere la pensie dosar nou, telefonic, la numărul de telefon 0269-841514 sau pe e-mail, la mihaela.popa@cnpp.ro ·ori la medias.cl@cnpp.ro.
"Această procedură este necesară în vederea evitării expunerii acestui segment de populație și pentru a-l asigura că nu-și pierde dreptul de pensie cuvenit, conform legii", explică Aldea.




Preot Nicolae STREZA
3280
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3280
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2230
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2230
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...