Tribuna
De trei ori 18 la Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă: ediţia a XVIII-a, anul 2018 şi 18 edituri participante
Dumitru CHISELIŢĂ
2416 vizualizari
De trei ori 18 la Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă: ediţia a XVIII-a, anul 2018 şi 18 edituri participante
Cunoscută ca fiind singura manifestare culturală de acest fel din România, Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (TNCRR), a atins, anul acesta, vârsta majoratului, ajungând la cea de-a XVIII-a ediţie. Şi nu doar atât, ci a reuşit ca anul acesta să marcheze un „de trei ori 18”: 18 ani de existenţă a manifestării, anul 2018 şi 18 edituri participante, din România şi Republica Moldova.

Evenimentul a fost deschis oficial joi, în jurul orei 13, cu un microrecital folcloric susţinut de grupul vocal „Floare de Bujor” din Gura Râului. Despre importanţa acestei ediţii a târgului şi mai ales despre importanţa cărţii şi a trăirii, în special cea religioasă, raportate la lumea şi societatea în care trăim au vorbit IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, dr. Silviu Borş, directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA, Marcel Luca vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu şi ing. Lucian Cocă, preşedintele Asociaţiei „Scriptus”, organizatorul TNCRR.

Prima zi a Târgului a continuat cu lansarea volumului „Ghid de călătorie cu Hristos prin Postul Mare – lecturi zilnice” (ora 13.30), urmat, de la ora 17,  de lansarea colecției omagiale, CD şi DVD „Urme de Lumină” cu actrița Manuela Golescu și a celor trei volume de „Jurnal de călătorie”, de Eduard Golescu. La ora 17.30 a început momentul Editurii „Christiana” din București, cu lansarea volumului ”Stalingrad. O poveste românească spusă de veteranul Nică Paiu” de Sorin Berilă.  Momentul-cheie al primei zile a TNCRR a fos cel al Editurii Andreiană, a Arhiepiscopiei Sibiului (de la ora 18) în care au fost prezentate şi lansate nu mai puţin de şase titluri: ”Casa de la Ierihon. Omilii și cuvântări” de dr. Ioan Broșu, ”Cunoașterea lui Dumnezeu. Argumente raționale pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu” de pr. prof. dr. Corneliu Sârbu, ”În dialog cu tinerii” de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, ”Unitate românească prin Biserică” de pr. acad. Mircea Păcurariu, ”Bucuria liniștirii. Incursiuni în lumea spirituală a Sfântului Serafim de Sarov” de pr. dr. Vasile Gafton şi culegerea ”Telegraful Român transliterat”.

Programul zilei de vineri

Ora 16:30: lansarea volumului „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Reeducarea de la închisoarea Pitești” de Aurel Visovan; ora 17: lansarea volumului „Spiritul dreptei (ediție revăzută și adăugită)” de Răzvan Codrescu; ora 18: Momentul Editurii „Agaton” - Făgăraş. Prezentarea seriei pentru copii „Roadele Duhului” de Amalia Dragne (text) şi Alexandru Stănese (grafică) şi a volumelor „Mamă, tată, creșteți-mă în Iubire” de Nicoleta Horduna şi „Nu uita că ești român. Cântece și poezii patriotice” (ediția a II-a, îngrijită de Natalia Corlean).

Programul zilei de sâmbătă

Ora 12: „Să crezi, să aparții, să devii” - eveniment de promovare a partenerilor TNCRR; ora 16: Lansarea cărților ”Slujirea din bucătărie” (ediția a II-a), „Cartea de bucate pe anotimpuri” (ediția a II-a), „Și tu poți să coci Pâinici din făină integrală” (ediția a II-a) de Doina Blaga; ora 17: lansarea CD-ului audio cu povești pentru copii „Comoara din Țara de Sus”, Editura „Praxis” - Rm. Vâlcea; Ora 18: Momentul editurii Oastea Domnului din Sibiu, cu lansarea volumelor „Cum să-ți alegi soțul/soția” şi „Cum să faci ca iubirea să dureze” de lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu şi „Traian Dorz și opera sa poetică”; Ora 19: Conferințele Eikon ”Drogurile și Religia”.

Programul zilei de duminică

Ora 13: momentul editurii Adenium din Iași, cu prezentarea bestsellerului pe 2018, „Calea mea. Dietă creștină și alimentație naturală” de Cezar Elisei şi lansarea volumului „Maxime și cugetări patristice. Volumul 2” de Protosinghel Teodosie Paraschiv; ora 14: Conferințele Eikon ”Plotin – Un filosof pentru zilele noastre”; ora 17: festivitatea de închidere a târgului şi de premiere a editurilor.

*

Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă este deschis zilnic, de joi până duminică, în corpul B al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, între orele 10 şi 20. În fiecare seară, pe toată durata evenimentului, de la ora 20 (duminică de la ora 18) va avea loc extragerea taloanelor pentru concursul cu premii oferite vizitatorilor de organizatori şi edituri.
Evenimentele din cadrul Târgului pot fi urmărite, live, accesând site-ul www. targdecartereligioasa.ro Evenimentul este organizat de Asociaţia "Scriptus" din Sibiu, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului şi al B.J. ASTRA şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu.    

.

.

.

.

.

.

.
       






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna