Conducerea IŞJ Sibiu, despre programul "România Educată": "Este un proiect îndrăzneţ, pe termen lung!"
Recent, preşedintele României, Klaus Iohannis, a prezentat proiectul "România Educată". Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, programul reprezintă cea mai amplă şi de durată consultare publică desfăşurată până acum în domeniul politicilor publice din educaţie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu văd cu ochi buni acest demers, declarând este un program "îndrăzneţ , ce trebuie însoţit în mod clar de investiţii în infrastructura şcolară".
Proiectul propune măsuri până în anul 2030, precum o rata de promovare de cel puţin 80% a testării de la finalul educaţiei gimnaziale şi 75% cea de promovare a examenului de bacalaureat din totalul colectivităţii. Programul are ca ţintă ca până în anul 2030 România să se claseze în primele 30 de state de pe mapamond, în cadrul testelor PISA şi organizarea de politici ţintite spre reducerea numărului de instituţii de învăţământ cu rate de promovare mai mici de 50%
Potrivit programului, pentru toate ciclurile de studiu asociate învăţământului terţiar, sunt propuse ţinte minime de mobilitate de 20% la nivel de licenţă şi masterat şi de 90% pentru studiile doctorale. Simultan, cel puţin 5% dintre programele de studiu sunt derulate în comun cu alte universităţi europene sau internaţionale. Alte propuneri ale programului vizează, conform Mediafax, accesul în cariera didactică care să devină unul meritocratic, cu accent pe recrutarea celor mai buni absolvenţi de învăţământ superior. De asemenea, programul propune oferirea de sprijin adiţional pentru copiii aflaţi în risc de abandon (prin măsuri educaţionale remediale, burse şi serviciile sprijin şi consiliere a familiilor).


"Trebuie însoţit în mod clar de investiţii!"
"Este un program îndrăzneţ pe termen lung, program ce trebuie însoţit în mod clar de investiţii în infrastructura şcolară. De asemenea, dacă nu se respectă ţinta de 6% din PIB acordat educaţiei, conform legilor în vigoare, ţinta de cuprindere a copiilor în educaţia ante-preşcolară şi preşcolară va fi ratată. Şi procentele privind rata de promovare a testării de la sfârşitul ciclului gimnazial şi a examenului de Bacalaureat sunt îndrăzneţe. Aşteptăm, cu interes, aplicarea acestui program", spune prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IŞJ Sibiu.
România are parte de un proiect generos, consideră prof. Emilian Marius Novac, şeful IŞJ Sibiu.
"Credem că avem de-a face cu un proiect generos, care a fost cunoscut la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu încă din anii școlari trecuți și al cărui conținut a fost dezbătut cu directorii de instituții școlare din județ, în vederea ofertării unui feed-back de soluții concrete. Astfel, în cadrul proiectului, se vehiculează și multe aspecte educaționale noi, ca și unele care au fost prezente sau au trecut printr-un proces de reformulare în Legea nr. 1 / 2011 L.E.N actualizată, ca de exemplu: tezele unice, durata liceului de trei ani și probe transdisciplinare la admiterea în liceu, Bacalaureatul diferenţiat cu probe transdisciplinare, portofoliul educațional etc. Scenariile propuse în proiect, pentru viitorul educației din țara noastră, ofertează două raportări la reformă, și anume prin menținerea și continuarea acelor demersuri care s-au dovedit viabile sau prin reformulări care pot să producă și încetinirea reformei, dacă nu există resursa umană care să le pună în aplicare. Desigur că educația este un reper pentru țară și pentru fiecare român în parte, este o prioritate națională pentru ca viitorul nostru să fie demn și civilizat. Sunt mai puțin importante formele, dacă există fondul, și anume resursa financiară pentru infrastructură și „profesioniștii” care să adecveze forma / reforma, fondului autohton / sintalității noastre, în vederea atingerii performanței și a promovării valorilor", a declarat pentru TRIBUNA inspector şcolar general prof. Marius Emilian Novac.
Întregul proiect iniţiat de Klaus Iohannis este disponibil pe site-ul http://www.romaniaeducata.eu.


Preot Nicolae STREZA
3072
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3072
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2027
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2027
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...