Tribuna
Cât de pregătit este Sibiul pentru valul patru al pandemiei de Covid
Laura BUCIU
2091 vizualizari
Cât de pregătit este Sibiul pentru valul patru al pandemiei de Covid
© Arhivă

Valul patru al pandemiei Covid amenință să vină în cel mai scurt timp, chiar dacă vedem, în această perioadă, că numărul de persoane nou-diagnosticate este extrem de mic. Și medicii din prima linie se așteaptă să vină valul patru, la sfârșitul lunii august sau în luna septembrie. Medicul Constantin Roșca, șeful Unității de Primiri Urgențe, ne-a vorbit despre speranța lui și a colegilor săi: „Chiar dacă vor fi multe ca număr, sper să nu fie grave cazurile de noi infectări”. Iar speranța lor se bazează pe faptul că o mare parte din populația Sibiului este vaccinată, mai ales cei din categoriile de risc.

 

Angajările temporare au rezolvat problema personalului din UPU

 

Deși ani de zile au scos posturi la concurs, dar acestea au rămas neocupate, anul acesta la UPU Sibiu s-au putut face angajări pe perioadă limitată, în timpul stării de alertă.

„Față de anul trecut, am ocupat cam 80 la sută din locurile vacante. Asta înseamnă cam 6 doctori (2 specialiști și 4 rezidenți), 10 asistenți, 10 brancardieri, cu 3 în plus față de cât am avut anul trecut. Dar sunt angajați temporar pe perioada stării de alertă. Deocamdată nu avem un răspuns referitor la ce se întâmplă cu ei în momentul în care se termină perioada asta, dar acum suntem echilibrați. În funcție de ce decizie se va lua în momentul terminării perioadei de alertă vom vedea dacă putem scoate postul la concurs sau dacă putem să îi ținem pe acești oameni în continuare”, a spus dr. Constantin Roșca.

La UPU Sibiu erau 8 locuri vacante, iar în prezent, 6 sunt ocupate și mai sunt 2 vacante. Cam aceeași situație e și la celelalte categorii de personal.

 

Structura UPU a rămas nemodificată în așteptarea valului 4

 

Medicul Constantin Roșca ne-a spus că medicii, asistentele și personalul auxiliar din UPU Sibiu sunt la fel de pregătiți în fața valului patru, cum au fost pentru valul trei, pentru că nu au renunțat la structura COVID.

„Noi suntem pregătiți ca și la valul 3. Teoretic, structura a rămas identică și ca personal, și ca locuri de spitalizare. Avem 32 de locuri în zona „tampon”, plus încă 30 de locuri în zona roșie care pot fi ocupate. Noi sperăm să nu mai fie un val de amploarea celui din luna noiembrie 2020. Vom vedea ce ne așteaptă. Deocamdată sunt cazuri puține și sporadice. Vedem ce ne așteaptă la finalul lunii august și în luna septembrie”, a mai spus medicul șef al UPU Sibiu.

 

70% din personal a trecut prin boală. Luna noiembrie 2020 – punct critic de reper

 

Cât de greu le-a fost celor din UPU în perioada maximă a pandemiei? Dr. Roșca ne-a spus că greutatea a venit din faptul că s-au lovit de ceva absolut nou. Au acceptat situația și s-au mobilizat, acoperind și locuri rămase libere, după ce colegii lor deveneau pozitivi.

„Și la ora actuală încă învățăm din tot ce înseamnă COVID. Dar atâtea luni de pandemie ne-au adus un grad de înțelegere a fenomenului și de acceptare a situației. Suntem în linia întâi, altă soluție nu avem. Oamenii s-au mobilizat. Cred că 70% din personal a fost cu forme în general ușoare de boală. Cred că doi colegi au fost cu forme medii, dar în rest forme ușoare. Colegii au trecut relativ ușor peste boală, de aceea ne-am și vaccinat din primele momente aproape toți. Sper să ne ajute Dumnezeu și de acum înainte, să nu avem surprize majore în rândul personalului”, a povestit dr. Constantin Roșca.

Recunoaște că cel mai greu a fost în luna noiembrie 2020. Numărul mare de cazuri, gravitatea lor, faptul că veneau pacienți pozitivi la SARS-CoV-2 în valuri a creat un sentiment de panică. Acolo a fost un moment critic, ne-a spus medicul. Apoi a venit un alt val, dar era mai ușor de suportat și personalul avea deja experiență, astfel că s-a gestionat altfel situația.

„Sper ca următorul val să fie și mai bine tolerat pentru că patologia e mai ușoară. Oamenii au mai trecut prin boală, s-a vaccinat o bună parte din populație. Sper să fie un val ca intensitate mult mai mic. Chiar dacă va fi ca număr mare, să nu fie ca gravitate mare”, a mai spus dr. Constantin Roșca.





comentarii
7 comentarii

A treia doză de otravă, al patrulea val de minciună
05.08.2021 00:03
Sb e pregatit: s-au facut avansari in grad in toate institutiile de forta! Legile s-au modificat a.i. sa poti fi extras din casa si declarat persoana "pericol sanitar"! Ti se poate pune interdictie sa intri in casa (ordin de protectie pt cei care raman in casa) !

Salariile institutiilor de forta si a personalului medical sunt la maxim, si nu au nimic de-a face cu profesionalismul sau munca depusa!

Cand s-or vaccina toti taietorii de frunze la caini din sistemul public, adica politie, armata, servicii, justitie, educatie, bugetarime puturoasa, si pensionarii aferenti, ne mai gandim!

Pana atunci terminati cu amenintarile si cu ideile de a deschide cabinete de vax in scoli!
05.08.2021 10:38
Cam asa e pregati sibiul:
Un subofiter de jandarmi are salariu de 9000 ron net !
Un subofiter de jandarmi, la 40 de ani, are o pensie de 6000 ron net !

Cat are un ofiter de jandarmi ??

Extindeti pentru toate institutiile de forta, la justitie, servicii, si pentru toata administratia tarii, si vedeti cat de pregatiti sunt cu totii !
05.08.2021 10:41
Si eu care credeam ca statul se va ingriji de statrea de sanatate publica si cresterea imunitatii cetatenilor prin: interzicerea consumului de alcool, interzicerea produselor din tutun, interzicerea junk food, interzicerea E-urilor periculoase din alimente, interzicerea zahărului rafinat, interzicerea bauturilor carbonatate, stimularea crescatorilor de produse bio. Sunt naiv.
Un comentator
05.08.2021 12:40
Europarlamentarul Maria Grapini îi îndeamnă pe toți românii care sunt obligați de patroni să se vaccineze să-i scrie, întrucât, ea va lupta împotriva vaccinării forțate!
”Azi încep zilele de protest împotriva vaccinării obligatorii!
În calitate de europarlamentar ales să reprezint cetățenii români în Parlamentul European, mă solidarizez cu toți cetățenii care lupta pentru respectarea drepturilor lor!
Nu pot accepta dictatura într-o democrație pentru care s-a luptat și au murit oameni în Revoluția din 1989!
Rog cetățenii care sunt obligați să se vaccineze să-mi trimită petiția pe adresa oficială maria.grapini@europarl.europa.eu!
Dragi români, Nu lăsăți să vi se încalce drepturile cu nici un preț!”, scrie Grapini pe facebook.
Injectarea
05.08.2021 14:36
Dr. Damian Baciu

Produsele folosite pentru imunizare sunt in curs de TESTARE pentru inca 2 ani. Au fost elaborate in cateva luni, desi etapele de parcurs dureaza in mod obisnuit minim 7 ani. Aceste produse NU AU APROBARE DE PUNERE PE PIATA ! Producatorii si-au declinat orice responsabilitate legata de efectele adverse pe termen scurt, mediu, sau lung. Unele produse nici nu se pot numi vaccinuri; ele vizeaza inducerea modificarilor genetice in organismul primitor (Pfizer, Moderna).Acest fenomen NU EXISTA in lumea vie ! Este un EXPERIMENT GENETIC (GENIC) efectuat pe fiinte umane.
05.08.2021 14:54
Al nouălea val
O analiza exceptionala facuta de Dr. Vasile Astarastoae. Covidul in cifrele oficiale, vaccinati vs nevaccinati:
https://astarastoae.wordpress.com/2021/08/05/al-noualea-val/
Alte stiri
05.08.2021 21:09
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna