Pompierii din Sibiu şi din Mureş au lucrat timp de aproape trei ore pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă din Laslea. Potrivit unor surse din cadrul PSD şi ale pompierilor, incendiul ar fi fost la casa primarului din Laslea, Ioan Onea.


Incendiul a izbucnit în timpul nopţii de miercuri spre joi, în jurul orei 3:30.
- „Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu a fost solicitat să intervină în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș și Serviciile Voluntare ale orașului Dumbrăveni și comunei Laslea, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în comuna Laslea, str. Principală, nr. 171”, se arată într-un comunicat al ISU Sibiu.
Pompierii militari au acționat cu 4 autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș al ISU Sibiu și Detașamentului de Pompieri Sighișoara al ISU Mureș, fiind ajutați de serviciile voluntare din zonă.
După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii profesioniști și voluntari au lichidat incendiul. În urma acestuia au fost distruse casa de locuit, un garaj și o anexă pe o suprafață de aproximativ 300 mp.


Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Preot Nicolae STREZA
2601
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2601
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1534
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1534
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...