Dacă v-ați săturat de minciuni și prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi și respect, merită să vă reveniți în realitatea demnității citind un volum al lui Cristian Bădiliță, Sfinți Păgâni, Iudei și Creștini. Biografiile spirituale din Antichitatea târzie (Ed. Litera, București, colecția Carte Pentru Toți, 2021, 287 pg.). E scriitura unui om fascinat de patrologie- este Doctor al Universității Paris IV Sorbona cu teza Metamorfozele Anticristului la Părinții Bisericii- a cărui formare a continuat în Spania (Seminarul Conciliar, Madrid) sau Italia (Pisa și Trento), s-a desăvârlit prin cele 8 volume de traducere a Septuagintei (sub egida New Europe College) ori traducerea comentată a Noului Testament (6 volume). Autor a 70 de volume unele dintre ele vădesc un stil apologetic bazat pe adevăr- chiar când doare- ori pe o electrizantă capacitate de sinteză. Recent a publicat Iluminișuri. Despre martiri, katechoni, erezii (Vremea, 2020) ori Glafire. Teme fierbinți ale creștinismului (ediție a 2-a, Litera, 2021). Mă întâlnesc cu textul Scripturii în traducerea mea în rubrica-joc, Paznicul farului de la Radio Actualități, unde Alexandru Rusu- prieten comun și realizator deloc comun – preferă să-mi oferea varianta sa efortului de exegeză ce mi-l propune. Mereu l-am admirat pentru inflexiunea în fața prostiei ori mediocrității asumată ca soluție la vreme de trădare a valorilor. Izvor de observație atentă a creștinismului primar, excelent dozat în informații, Cristian Bădiliță ne provoacă la o lectură de care, recunosc, aveam nevoie. E traducerea muncii sale în limba franceză, acum 15 ani, dar traducerea îi aparține și publicarea sa în limba română aduce plusul de tensiune pozitivă în înțelegerea jertfe, vieții asumate și martiriului. Veți citi despre Theios Aner, „bărbatul îndumnezeit” (pp. 15-28), Apollonius din Tyana, sfântul păgân (pp. 29-62), Origen, Constantin și Antonie: modele creștine ale celor trei „funcții sociale” (pp. 63- 113), Mulier Virilis. Patru modele de femei creștine (Macrina, Olimpiada, Melania și Sincletica) (pp. 114-158), Căile mântuirii (pp. 159- 199), Moartea- revelație. Adevăratul început al vieții (pp. 200- 233), Clipa morții în literatura monahismului egiptean (pp. 234- 278) și Reflecții finale (pp. 279-282). O bibliografie selectivă (pp. 283-287) propune, în fond, redeschiderea unei cercetări abia închise. Dincolo de literatura asumată și comentată, scriitura lui Cristian Bădiliță- pe care am reușit să o savurăm în urmă cu mult timp în traducerile din Evangheliile apocrife ori în interesantele apocrife ale Vechiului Testament- te provocată să vezi patrologia, istoria Bisericii și iconologia propusă drept un remarcabil eseu – aproape jurnalistic- despre mântuire. Oricând o carte Cristian Bădiliță vindecă rana de mediocritate și contrafacere culturală. Dacă veți identifica patina rigorii cercetării academice cheia e simplă. Suntem dinaintea subiectului unui doctorat în cadrul Ecole Practique des Hautes Etudes din Paris realizat sub egida Institutului de Studii Religioase din Trento. Un profil al antropologiei sfinților care incită, propune sub-cercetări și obligă la și mai multă lectură. În fond Cristian Bădiliță deschide o bibliotecă virtuală a virtuților. Merită parcursă.




Preot Nicolae STREZA
3013
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3013
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1975
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1975
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...