* În jur de 100 de lucrări ale artei plastice româneşti pot fi văzute la Palatul Brukenthal, în cadrul unei expoziţii ce precede prima licitaţie masivă de artă găzduită de Sibiu în ultimii ani. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la peste un milion de euro, cea mai valoroasă dintre ele fiind "Noapte la Ştefăneşti" a lui Ion Ţuculescu, cu un preţ estimat de 75.000 – 100.000 euro*
98 de lucrări de pictură şi grafică semnate de cei mai cunoscuţi artişti români vor fi scoase la vânzare pe 16 decembrie în cadrul unei licitaţii duplex Bucureşti-Sibiu, organizată de Casa Artmark. Până la licitaţie, operele pot fi văzute de oricine în cadrul unei expoziţii deschise la Palatul Brukenthal. "Faptul că noi am acceptat să găzduim această expoziţie, iar Artmark s-a îndreptat spre instituţia noastră e un fel de acoladă între cei care promovează cultura de calitate", spune Sabin Adrian Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal.
Licitaţia de artă este unică în istoria recentă a Sibiului, iar la evenimentul programat pentru 16 decembrie au fost invitate peste 300 de personalităţi din Sibiu, politicieni, oameni de afaceri şi oameni de cultură. "Valoarea estimată a celor aproape o sută de lucrări este de peste un milion de euro, dar nu vrem să plecăm din Sibiu cu un milion de euro în buzunar. Desfăşurarea licitaţiei şi la Sibiu e mai degrabă o acţiune de marketing, ce vizează popularizarea acestui tip de evenimente ca un exerciţiu transparent. De asemenea, încercăm să punem în circulaţie produsul cultural şi să creăm pieţe de artă în ţară, cu nuclee precum sunt Sibiul, Cluj, Constanţa etc.", spune Alexandru Bâldea, Managing Partner al Casei Artmark.
Cu ce vor fi momiţi participanţii la licitaţie? Cu lucrări de Grigorescu, Pallady, Tonitza, Petraşcu, Băncilă, Iser, Ghiaţă, Steriadi, Ciucurencu, Bernea sau Pacea. Vedetele evenimentului vor fi tablourile "Păstoriţă" a lui Nicolae Grigorescu, estimat la 60.000 - 80.000 euro, "Noapte la Ştefăneşti", semnat Ion Ţuculescu, estimat la 75.000-100.000 euro, precum şi trei opere excepţionale semnate Theodor Pallady şi Nicolae Tonitza. Mai trebuie spus că un sfert din lucrări au o valoare estimată de sub o mie de euro şi deci sunt mult mai accesibile publicului larg. Astăzi este ultima zi când tablourile vor fi expuse la Palatul Brukenthal.
* Piaţa de artă a cunoscut o creştere ameţitoare în 2010, adică în an de criză, cifra de afaceri în cadrul licitaţiilor fiind de aproximativ 7 milioane de euro. În anul 2009, cifra era de 3,7 milioane euro, iar în 2008 de doar 2,5 milioane euro.
*"Vedeta" expoziţiei de la Palatul Brukenthal este „Peisaj la marginea pădurii”, a lui Nicolae Grigorescu. Pictura măsoară 91 x 72 cm şi este cea mai mare pictură a maestrului care apare pe piaţa de artă din România; valoarea estimată a lucrării este 150.000-250.000 euro. „Peisaj la marginea pădurii” va fi scos la licitaţie abia în primăvara anului următor.


Preot Nicolae STREZA
3474
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
3474
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
2363
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
2363
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...