Proiectul a început cu lucrările de apă şi canalizare pentru municipiu, iar următoarele vor fi la staţia de epurare şi uzina de apă. Directorul societăţii estimează că se vor putea încadra astfel încât lucrările să se încheie în anul 2014
Partea financiară a proiectului mare de 100 de milioane euro derulat de societatea Apă-Canal va fi verificată de o societate din Bucureşti, care a câştigat licitaţia pentru serviciile de audit.
Contractul de audit pentru proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov” a fost semnat, în prezenţa primarului Klaus Iohannis, de directorul Apă-Canal, Mircea Niculescu, şi de directorul firmei câştigătoare, BDO AUDIT SRL Bucureşti, George Stancu.
“Auditul pentru contractele finanţate cu sume atât de mari este un instrument foarte util. Un grup de profesionişti urmăreşte actele financiar-contabile ale contractului, evitând astfel dificultăţile care pot apărea şi asigurând bunul mers al contractului şi din punct de vedere contabil”, a spus primarul Iohannis.
Scopul principal al acestui contract îl reprezintă întocmirea anuală a unui raport cu privire la desfăşurarea contractului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”. De asemenea, firma de audit va verifica respectarea termenelor şi condiţiilor contractului de finanţare, cererile de rambursare, evidenţele contabile şi eligibilitatea fiecărei cheltuieli pe fiecare contract.
Valoarea contractului încheiat este de 184.000 lei fără TVA, iar durata de desfăşurare a acestuia este de 32 de luni. Atribuirea contractului s-a făcut în urma unei licitaţii publice deschise.
Lucrările grele, la început
Proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov” prevede investiţii mari în reţelele de apă şi canalizare din Sibiu şi din mai multe localităţi din judeţ.
Primele lucrări au început în Sibiu, la reţelele de apă şi canalizare, iar directorul Niculescu spune că următoarele contracte de lucrări vor fi pentru staţia de epurare şi pentru uzina de apă.
"Dacă toată procedura va decurge bine, ne putem încadra cu lucrările până în anul 2014", explică Niculescu, adăugând că tocmai pentru a se încadra în termen şi a nu avea întârzieri mari au început cu lucrările mai dificile, care au şi termene de realizare mai mari..


Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Preot Nicolae STREZA
2701
Pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria şi tatăl adoptiv al Domnului Iisus, Iacov, fratele Domnului şi David,...
Pr. Constantin NECULA
1616
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Pr. Constantin NECULA
1616
Dacă v-aţi săturat de minciuni şi prezentări false ale carierei, în care s-au topit, inevitabil încrederi şi respect, merită să...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Finalul anului 2021 aduce, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, bucuria Sărbătorilor de iarnă, dar şi premii pentru cei mai destoinici...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Întrebam, prin iunie 2013, într-un interviu, pe directorul de atunci al Tursib, Adrian Popa: "şi noua autobază...?".
El a răspuns:...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...
Anul 2021 a fost un an în care am încercat să construim ceea ce ne-am propus, în ciuda virusului și...