Tribuna
Amenzi de 5.300 de lei

În perioada Sărbătorilor de iarnă, Conducerea DSVSA Sibiu a organizat, prin per­sonalul de specialitate, ample acţiuni de inspecţii şi control la obiectivele din domeniul alimentar şi din zonele de interes turistic care au organizat mese festive de sărbători şi de Revelion. Au fost vizate, în special, unităţi de procesare, depozitare şi comercializare produse alimentare de origine animală şi vegetală, precum şi unităţi de alimentaţie publică (restaurante şi pensiuni) urmă­rindu-se respectarea cerinţelor privind condiţiile de igienă şi funcţionare a unităţilor şi a spaţiilor în care sunt manipu­late, prelucrate şi comercia­lizate produsele alimentare; condiţiile de depozitare a materilor prime şi a altor categorii de alimente solicitate în această perioadă; evidenţa documentelor care atestă trasabilitatea materiilor prime şi calitatea produselor destinate consumului uman; respecta­rea condiţiilor specifice pentru prepararea mâncă­rurilor gătite.
În total au fost verificate 225 de obiective: 3 abatoare, 54 carmangerii, 24 laboratoare de cofetărie-patiserie, 54 unităţi de comercializare (hiper, super­marketuri şi magazine alimen­tare), 7 depozite cu legume şi fructe, 55 unităţi cu regim de restaurant sau pensiune din oraşe şi staţiuni turistice, pieţe agroalimentare şi târguri cu produse alimentare tradiţio­nale. “În urma controa­lelor efectuate s-a constatat că operatorii din domeniul alimentar, angajaţi în aceste activităţi, au respectat normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, oferind populaţiei servicii şi alimente corespunzatoare calitativ, realitate evidenţiată şi prin faptul că în această perioadă unităţiile sanitar-veterinare nu au fost sesizate cu situaţii deosebite”, declară dr. Ioan Penţea, purtător de cuvânt al DSVSA Sibiu.
Unele deficienţe depistate în timpul controalelor se referă la lipsa monitorizării zilnice a temperaturii în spaţiile de depozitare, la documente de conformitate incomplete sau la nemenţinerea permanentă a curăţeniei în spaţiile de lucru. Cei vizaţi au fost sancţionaţi cu cinci amenzi contra­venţionale în valoare de 5.300 lei (un cres­cător de porcine, trei unităţi de comercializare şi un resta­u­rant). Alţi cinci operatori eco­no­mici au primit avertis­mente. (V. Ioan)



comentarii
2 comentarii

O ZI BUNA
TUDOR
07.01.2013 09:13
La multi ani tuturor cu numele de ION
Pentru cei care nu mai au loc in aceasta lume de dr Pentea si dr Cioncan le doresc numai bine
Pentru personajele care ma jicnesc le recomand sa priveasca in trecutul lor si sa aprecieze daca este cazul sa le fie rusine
dr. Pentea Ioan
07.01.2013 09:34
Din aceeasi categorie
Abonamente

Targul de Cariere

TUTTI

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna